Newsflash
Știri

Ţintele vaccinului împotriva COVID-19

de Florentina Ionescu - apr. 24 2020
Ţintele  vaccinului împotriva COVID-19

Pandemia de COVID-19 va putea fi întreruptă în momentul în care pe piaţă va apărea un vaccin care să fie eficient și sigur, subliniază prof. dr. Alexandru Rafila.

Ţintele  vaccinului împotriva COVID-19

Într-un interviu dedicat exclusiv personalului medical pe platforma www.medichub.ro, președintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM) a explicat că pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 sunt necesare studii aprofundate care să identifice ţintele acestuia. Orice vaccin are un ciclu de dezvoltare care durează ani buni, din două considerente: studiile de siguranţă și cele de eficacitate.

Faza întâi a trialurilor clinice, care se fac pe un număr mic de subiecţi umani, este o etapă esenţială, pentru că o companie nu riscă să dezvolte un vaccin dacă acesta nu este sigur.

Urmează trialurile care demonstrează eficacitatea vaccinurilor: „Sunt trialurile sau studiile clinice de fază 2, care includ mai mulţi subiecţi. La sfârșitul acestora se poate constata, de exemplu, că în urma administrării vaccinului există un titru de anticorpi care poate fi considerat protector”, a explicat dr. Alexandru Rafila.

Acestea sunt urmate de trialurile de fază 3, care sunt desfășurate pe un număr mare de pacienţi, din diverse grupe de vârstă, în diferite ţări. Dincolo de studiile iniţiale de siguranţă, cele de fază 3 demonstrează superioritatea acestor vaccinuri, „în sensul că persoanele vaccinate sunt protejate în proporţie mare sau foarte mare faţă de infecţia cu noul coronavirus, dacă ne referim la acest vaccin”.

Persistenţa răspunsului imun

 Profesorul Rafila a adus în prim-plan și persistenţa răspunsului imun protector, un element foarte important în cazul vaccinurilor. Există și în momentul de faţă, potrivit acestuia, vaccinuri la care persistenţa răspunsului imun este limitată la câteva luni:

„Este de dorit, mai ales pentru un vaccin viral, să existe o persistenţă a răspunsului imun suficient de îndelungată. Mai mult, e de dorit ca anticorpii obţinuţi după imunizare să poată să neutralizeze și alte tulpini de virus care suferă mici mutaţii, ceea ce este firesc pentru virusurile de tip ARN.”

În general, obţinerea unui vaccin împotriva unei infecţii produse cu virusuri ARN este mai dificilă, arată președintele SRM, care dă exemplul virusurilor gripale. În această situaţie, populaţia necesită vaccinare sezonieră din cauza modificărilor pe care le suferă virusul, pe de o parte, și a unei persistenţe destul de reduse a răspunsului imun, pe de altă parte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe