Newsflash
Știri

Trei beneficii ale proteinelor pentru sănătate și performanță

de - iul. 27 2022
Trei beneficii ale proteinelor pentru sănătate și performanță

Proteinele sunt esențiale pentru fiecare, zilnic, mai ales pentru cei care au o viață activă. Ele mențin sațietatea mai mult timp, stimulează metabolismul și ajută recuperarea.

Este important consumul unei cantități adecvate de proteine; altfel, organismul uman va trebui să descompună masă musculară pentru a obține aminoacizii de care are nevoie pentru a funcționa, afirmă Dana Ryan, director în cadrul Herbalife Nutrition, citată într-un comunicat.

Proteinele aduc trei beneficii principale: contribuie la sațietate, stimulează metabolismul, contribuie la recuperare și la creșterea masei musculare.

Una dintre principalele probleme pentru persoanele care țin o dietă bazată pe restricții calorice în încercarea de a pierde în greutate și pentru sportivii care ard o cantitate semnificativă de calorii este senzația de foame. În acest caz, consumul de proteine poate fi deosebit de benefic, deoarece contribuie la menținerea sațietății mai mult timp, comparativ cu consumul de carbohidrați sau grăsimi. Așadar, pentru oricine încearcă să reducă la minim consumul de gustări nesănătoase, gustările bogate în proteine reprezintă o alternativă sănătoasă”, subliniază Dana Ryan.

Pe lângă faptul că mențin sațietatea, proteinele duc la accelerarea metabolismului, ceea ce poate ajuta la arderea mai eficientă a caloriilor.

Consumul de proteine nu numai că ajută la prevenirea degradării masei musculare, dar poate contribui și la creșterea acesteia. Combinarea activității regulate și a exercițiilor fizice cu aportul de proteine promovează creșterea musculară”, mai arată specialistul.

Proteinele de înaltă calitate conțin toți aminoacizii esențiali și sunt bogate în aminoacizi cu lanț ramificat (BCAA). Leucina joacă un rol major în promovarea creșterii musculare și a recuperării după exercițiile de rezistență și anduranță. Aceste proteine de înaltă calitate se găsesc în alimentele proteice de origine animală, cum ar fi carnea slabă de pasăre, carnea de vită, peștele, produsele lactate, produsele din ouă și ouăle întregi.

Shake-urile proteice sunt utile pentru persoanele active și pentru sportivi. Proteinele din zer și cele pe bază de plante, cum ar fi soia sau mazărea, promovează cel mai eficient creșterea și recuperarea masei musculare, se mai subliniază în comunicat.

Aportul recomandat de proteine este de 20-40 de grame de proteine în decurs de o jumătate de oră după efectuarea exercițiilor fizice.

Keto vs. dieta mediteraneeană în diabet și prediabet

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe