Newsflash
Știri

UMF „Iuliu Hațieganu” va da startul maratonului vaccinării la Cluj-Napoca

de Dorina Novac - mai 13 2021
UMF „Iuliu Hațieganu” va da startul maratonului vaccinării la Cluj-Napoca

Maratonul vaccinării anti-COVID din Cluj-Napoca, care se va desfăşura la Sala Polivalentă, începe vineri, de la 16:00, și se va încheia luni.

La acțiune vor participa aproximativ 600 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

maratonul vaccinarii Cluj

Timp de trei zile și trei nopți, atât clujenii, cât și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, fără programare, în cadrul Maratonului Vaccinării – Împreună pentru Cluj!, au anunțat reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

De asemenea, se vor putea vaccina și cetățenii Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii străini cu ședere legală pe teritoriul României.

La Sala Polivalentă BT Arena vor fi amenajate 20 de cabinete de vaccinare, ce vor asigura un flux continuu, non-stop, pentru persoanele care vor veni să se vaccineze.

„Nu va fi necesară programarea, cei interesați trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare doar cu cartea de identitate. Pentru că vaccinul Pfizer-BioNTech se poate administra celor cu vârsta de peste 16 ani, minorii trebuie să aibă asupra lor acordul scris al unui părinte sau al tutorelui legal. Rapelul se va administra după 21 de zile, în perioada 4-7 iunie, tot la BT Arena”, se arată într-un comunicat.

Accesul în centrul de vaccinare, care va funcționa în holul de la etajul I al Sălii Polivalente BT Arena, se va face prin intrarea dinspre stadionul Cluj Arena.

„Vom fi la datorie, pentru clujeni, de vineri, începând cu ora 16:00 și până luni dimineața. Studenții noștri au amenajat câteva puncte de informare în oraș, unde oamenii vor primi informații și formularele de triaj cu care trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj și spitalele universitare din Cluj-Napoca.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe