Newsflash
Știri

Un dicţionar excepţional (4)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - mar. 13 2013
Un dicţionar excepţional (4)
   Încep cu readucerea la lumină a unei descoperiri aparţinând lui Lazăr Şăineanu (1859, Ploieşti – 1934, Paris), după ce reputatul lingvist şi folclorist român s-a stabilit, în anul 1900, în Franţa. Unde, în 1912, publică „Les Sources de l’Argot ancien“, raportând cazul unui ocnaş supranumit La Hyène, care a datat o scrisoare a sa „Louton, 1842“ (în loc de Toulon), obţinând astfel proba că verlanul începuse să se răspândească în limbajul infractorilor mult mai devreme decât, îndeobşte, se consideră. Tot în Franţa, Lazare Sainéan (ortografia numelui său în ţara de adopţie) s-a dedicat studiului operei lui FranÎois Rabelais, culminând – aş zice – cu „Le langage de Rabelais“ (Paris, 1922). Sunt convins, numele lui L. Şăineanu este foarte cunoscut, îndeosebi datorită valoroasei sale opere din ţara natală. Menţionez doar „Dicţionar universal al limbii române“, publicat de L. Şăineanu în 1896. O capodoperă, un miracol, care (pentru prevenirea „extincţiei digitale“, un fenomen real) men­ţionez că, după 1990, a servit (prin ediţia a XI-a revăzută şi adăugită) ca model lexicografic pentru „Noul dicţionar universal al limbii române“. Am la îndemână ediţia din anul 2006, elaborată şi redactată de Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu şi Victor Zăstroiu, apărută la Editura Litera Internţional, 1.676 pp. Cel mai bun dic­ţionar general de limbă de la noi, îmi asum aprecierea. Preli­mi­na­ri­ile genezei acestui dicţionar sunt complexe, important este rezultatul.
   Despre verlan se poate scrie mult şi bine. Să observăm doar că, deşi rămâne tipic franţuzesc, existând şi un „Petit lexique Verlan courant“, el s-a extins, uneori în stare născândă, şi în alte limbi, sub diferite denumiri. În spaniolă, (Argentina şi Uruguay) se numeşte lunfardo, în bosniacă, croată, macedoniană şi sârbă – öatrovaèki, în germană – Kerum. Una dintre cele mai aprofundate analize a verlanului a apărut în Germania: Natalie Lefkowitz – „Talking Backwords, Looking Forwards: The French Language Game Verlan“, Günter-Verlag, 1991. Un titlu uşor ironic, dar ironia îndreaptă moravurile, acolo unde mai e posibil.
   Revin la Dicţionarul lui Ioan Matei, observând că autorul mai menţionează trei specii de argou recente. • Mai întâi (p. 296) LANG DE FEU, un tip de limbaj codat folosit în special de tineri pentru a nu fi înţeleşi de neiniţiaţi. Cuvintele se formează prin introducerea literei f la începutul fiecărei silabe şi prin preluarea silabei anterioare. Iată două exemple: bonjourbonfonjourfour;mercimerfercifi. Această „limbă de foc“, vorbită rapid, cum au obiceiul francezii, asigură criptarea mesajului. • A doua specie (p. 298), LARGONJI este un tip de argou care constă în înlocuirea de consoane cu litera l şi mutarea consoanei înlocuite (sau a grupului) la sfârşitul cuvântului. Este vorba de un cod care îşi are originea în argoul anumitor profesii, mai exact reprezintă „l’argot des bouchers“. În Franţa, măcelarii sunt aproape o castă, deoarece, spre a-şi căuta la bouffe (s.f. – în argou: potol, crăpelniţă, haleală, hrană), francezul obişnuit trece aproape zilnic la une boucherie (măcelărie, unde se poate găsi şi carne de cal, la vedere, pentru cine doreşte) şi chez le boulanger (brutar-patisier), care oferă nu numai clasica baghetă, ci şi o sumedenie de produse de patiserie. Cele două meserii, boucher şi boulanger, deşi mult apreciate, nu scapă de argoul franţuzesc, chiar dacă sunt tratate cu o oarecare blândeţe. Revin la LARGONJI, care, deoarece este relativ uşor de decodat, în practică a fost complicat prin adăugarea unor sufixe cum ar fi: -ic, -iche, -uche. LARGONJI este el însuşi rezultatul unei astfel de transformări aplicate cuvântului jargon. Exemple date de autor: cafélaféquès; princelinspré; borgneborgnebé; pouloupaque. Pentru francofilii nefrancofoni: borgne = chior, dar şi prost întreţinut, cu aspect jalnic, fig. suspect; pou = păduche, Pediculus humanus capitis, pentru că mai vieţuiesc şi alte specii, chiar şi în arondismentele pariziene şic. În argoul franţuzesc, pou – s.m. poate avea sensuri extrem de diferite: calorifer, învelitoare, saltea, gagică, iubită, metresă, concubină, amantă. El este inclus şi în multe expresii. De ex.: fier/orgueilloux comme un pou – mândru, ţanţoş ca un cocoş (evident, nu e vorba despre faimosul cocoş galic, un simbol francez), plin de el, arogant. Sau: moche comme un pou – bocciu, urât ca dracul. Am lăsat la o parte alte expresii, pentru că mi-am amintit de puce, s.f. = purece, s.f., insectă dezagreabilă, dar cu un potenţial argotic considerabil. Încep uşurel cu puce – pitic, piticanie, persoană scundă. Expresii: sac à puces – pat; secouer les puces à qqn – a muştrului/a certa pe cineva; avoir la puce a l’oreille – (titlul unei comedii celebre) – a fi bănuitor/neliniştit/neîn­crezător. Alt exemplu, cu răsunet inclusiv medical: de când francezii au inventat, la solicitarea IBM Franţa, în 1954, cuvântul ordinateur, ei au evitat adesea terminologia engleză din domeniu. De ex. cip, s.f. în română, provine din engl. chip (aşchie, bucăţică), dar în fr. se utilizează puce. În continuare, puce ne îndreaptă către argoul cam crud:puceau – s.m., adj. m. (fam.) însemnă fecior, flăcău, iar pucelle, s.f., adj. (tot fam.) fecioară, virgină. Mai departe: pucelage, s.m. (fam) virginitate, feciorie. Până la punctul culminant mai avem un pas: perdre son pucelage – a-şi pierde virginitatea. Şi ajungem la verbul tr. dépuceler, înşelător şi crud, cu următoarele semnificaţii: 1) a dezvirgina, a deschide, a desface; 2) a da gaură, a deschide (inclusiv sticla), a desface, a destupa (p. 177). În consecinţă, acest verb impune precauţii deosebite în utilizare, spre prevenirea gafelor.
   În fine, o variantă a tipului de argou anterior este LOUCHÉBE sau LOUCHÉBEM (p. 306). Sub denumirea sa completă „largonji des bouchéars“ – „argoul măcelarilor“ – este numele unui tip de argou inventat de măcelarii din Paris şi Lyon în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind o aplicaţie specifică a argoului largonji, a pierdut teren o dată cu trecerea anilor. În procesul de creaţie lexicală, cuvintele sunt formate prin mutarea primei consoane a cuvântului la sfârşit şi adăugarea unor sufixe (de ex.: -ème, -ji, -oc, -muche) şi a literei L la începutul fiecărui nou cuvânt. LE LOUCHÉBEM reprezintă îndeosebi un limbaj oral, de aceea ortografia este foarte frecvent fonetizată. Adică, în contradicţie cu limba franceză. Şi azi măcelarii utilizează jargonul lor în comunitate. Câteva exemple: client = lieuclès; boucher = louchébem; combien (cât, cât costă) = lom­bienquès; femme = lomfé sau lambdé (lambdé înseamnă une dame, adică o adevărată doamnă); garÎon = larsonquès; porc = lorpic; monsieur = lesieumic; pardon = lardoupem; sac (pungă) = lacsé.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe