Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Universităţile de Medicină şi Farmacie din România sprijină sistemul sanitar în lupta cu COVID-19

Viața Medicală
Dorina Novac luni, 23 martie 2020, ora 10:47

Universităţile membre ale Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România (AUMFR) s-au mobilizat pentru a sprijini sistemul sanitar din țară, în combaterea pandemiei SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat de presă, universităţile membre ale Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România (AUMFR) au fost printre primele instituţii de învăţământ superior din România care au ales să acţioneze profilactic, prin adoptarea unei serii de decizii şi măsuri de prevenție, cu scopul reducerii şi limitării propagării infecţiei.

farmacie coronavirus

Astfel, toate cadrele didactice ale Universităţilor de Medicină şi Farmacie sunt implicate, atât în îngrijirea şi tratarea pacienţilor afectaţi de SARS-CoV-2, cât şi în buna organizare şi funcţionare a sistemului sanitar şi farmaceutic.

„Universitățile de Medicină și Farmacie au pus la dispoziția autorităților echipamentele performante de cercetare din dotarea lor împreună cu experți, organizând centre de diagnostic în colaborare cu spitalele, astfel încât să crească semnificativ capacitatea de diagnostic a sistemului sanitar”, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, sunt instruiți medici şi cercetători care să se implice activ în depistarea infecţiilor, precum şi în realizerea testelor de determinare specifice.

Mai mult, Universitățile de Medicină și Farmacie au pus la dispoziţia autorităţilor spații pentru carantinarea persoanelor suspecte cu SARS-CoV-2.

Sute de rezidenți din specialitățile medicină de urgență, boli infecțioase și anestezie terapie intensivă se alătură, la nevoie, personalului medical existent, pentru a sprijini activitățile din cadrul camerelor de gardă, unităților/compartimentelor de primiri urgențe.

Totodată, organizațiile studenților mediciniști au demarat campanii prin care încearcă să ajute persoanele vârstnice sau pe cele cu diverse afecțiuni, au realizat alternative pentru echipamentul de protecție medical şi și-au exprimat dorința de a activa ca voluntari, susţinând astfel eforturile naționale împotriva SARS-CoV-2.

Rectorii universităţilor membre AUMFR îşi exprimă speranţa că, în astfel de momente, întreaga comunitate va dovadă de solidaritate şi va susţine cadrele medicale în lupta lor zilnică, ajutând totodată la responsabilizarea publicului, deoarece sănătatea şi siguranţa comunităţii din car facem parte constituie o prioritate pentru noi toţi.

Sursă imagine: Pixabay

Etichete: SARS-Cov-2 Romania coronavirus Universităţile de Medicină şi Farmacie din România

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.