Newsflash
Știri

Vaccinarea copiilor de 5-11 ani va începe după recepţionarea dozelor necesare

de Dorina Novac - ian. 7 2022
Vaccinarea copiilor de 5-11 ani va începe după recepţionarea dozelor necesare

Imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii ianuarie, a anunțat CNCAV.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizta că la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).

vaccinare anti-COVID copii
Sursă imagine: Ro Vaccinare

Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie.

Potrivit CNCAV, platforma de programare a fost actualizată de către STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.

vaccinare copii

„Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni. Prezentarea la vaccinare se poate face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platformă https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ și Call Center – 021 414 44 25”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.

CNCAV precizează că riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani.

„Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0.2 - 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”, transmite sursa citată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe