Autorii articolului investighează anticorpii anti-SARS-CoV-2 în trei situaţii clinice, cu patru variante de virus. Cele trei situaţii sunt:

1. Bolnavi infectaţi la momentul analizei, cu boală COVID-19 acută, spitalizaţi, la 5-19 de zile de la debutul simptomato­logiei;
2. Pacienţi în convalescenţă post-COVID, la 32-94 de zile de la apariţia simptomelor;
3. Cetăţeni vaccinaţi cu vaccinul mRNA-1273 (fabricat de Moderna), la 14 zile post-rapel.

Cele patru variante de virusuri investigate sunt:

• A.1 – varianta clasică, folosită pentru generarea vaccinului;
• B.1 – numită și „nordică” sau varianta D614G, în care la nivelul aminoacidului 614, acidul aspartic (D) este înlocuit de glicină (G);
• B.1.1.7 – varianta cunoscută ca „britanică” sau „de Kent”;
• N501Y, considerată ca „varianta sud-africană”, în care aminoacidul asparagină (N) este înlocuit la nivelul 501 cu aminoacidul tirozină (Y).

        În esenţă, se observă că nivelul anticorpilor neutralizanţi, investigaţi prin FRNT (focus reduction neutralization test), este cu un ordin de mărime mai mare postvaccinare, și, mai ales, se observă faptul că anticorpii neutralizează toate variantele de virus.