Expoziţia deschisă la sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a oferit celor interesaţi un eşantion din valoroasele piese de patrimoniu naţional cultural găzduite de această prestigioasă instituţie. Deschiderea expoziţiei a fost una neconvenţională, fără cunoscutele alocuţiuni, aşa încât vizitatorii au avut mai mult timp să admire exponatele, iar cei trei principali organizatori – Gabriela Dumitrescu, şefa Secţiei de Manuscrise – Carte rară, Cătălina Macovei, şefa Cabinetului de stampe şi Viorel Petcu, şeful Cabinetului numismatic – au oferit cu generozitate informaţii despre exponate şi despre alte comori la care, îndeobşte, accesul nu este prea la îndemână. (...)
"> Valori ale patrimoniului cultural în colecţiile Bibliotecii Academiei Române - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Valori ale patrimoniului cultural în colecţiile Bibliotecii Academiei Române

de Elena SOLUNCA - sept. 24 2010
Valori ale patrimoniului cultural în colecţiile Bibliotecii Academiei Române

   Expoziţia deschisă la sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a oferit celor interesaţi un eşantion din valoroasele piese de patrimoniu naţional cultural găzduite de această prestigioasă instituţie. Deschiderea expoziţiei a fost una neconvenţională, fără cunoscutele alocuţiuni, aşa încât vizitatorii au avut mai mult timp să admire exponatele, iar cei trei principali organizatori – Gabriela Dumitrescu, şefa Secţiei de Manuscrise – Carte rară, Cătălina Macovei, şefa Cabinetului de stampe şi Viorel Petcu, şeful Cabinetului numismatic – au oferit cu generozitate informaţii despre exponate şi despre alte comori la care, îndeobşte, accesul nu este prea la îndemână. (...)

    Colecţia de manuscrise şi cărţi vechi a început în 1873, odată cu donaţia făcută de episcopul Dionisie Romano, la care s-au adăugat, peste ani, altele făcute de Ion Ghica, Dimitrie C. Sturdza-Scheianul, Dimitrie A. Sturdza, Titu Maiorescu, Barbu Bellu, Rosetti Roznovanu, M. Kogălniceanu, Al. Odobescu, Liviu Rebreanu ş. a. Fondurile de carte sunt organizate în patru mari colecţii: Manuscrise, Documente istorice, Arhive personale şi corespondenţă, Cărţi vechi şi rare. Dintre exponate vom aminti: Codicele voroneţean, Psaltirea scheiană, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir, şi o serie de manuscrise ale lui Ion Pillat, Cezar Petrescu, Tudor Arghezi ş.a.
    Istoria Cabinetului de stampe a început în anul 1874 cu donaţia făcută de Dimitrie A. Sturdza, Al. Odobescu, continuată cu donaţii şi achiziţii care, în timp, au făcut ca fondul să cuprindă 95.000 de piese şi 43.000 de desene. Mai există o colecţie de 400.000 de fotografii reprezentative pentru şcoala românească şi străină, la care se adaugă hărţile şi planurile gravate sau desenate. Ne-am oprit îndelung privirea la xilogravura lui Dürer „Fecioara cu pruncul, ca regină a îngerilor“, la stampele semnate de Hokusai sau Utamaro, la picturile lui Nicolae Grigorescu, Th. Pallady, Francisc Şirato şi la încă multe altele.
    Pentru cercetarea numismatică, începutul a fost în 1870, urmare a activităţii de colecţionar a unor savanţi ca M. N. Sutzu şi Dimitrie A. Sturdza, urmată de înfiinţarea Societăţii Numismatice Româneşti, după care, în 1911, s-a constituit Cabinetul numismatic al Academiei Române. Acum, ca urmare a unor generoase donaţii – să amintim celebra donaţie a ing. C. Orghidan – şi achiziţii, zestrea fondului numismatic numără 150.000 de unităţi. Exponatele au fost grupate pe trei secţiuni: monede greceşti (începând cu sec. IV î. Hr.), monede romane (sec. III î. Hr.) şi monede medievale din Transilvania.
   Privind la atâta bogăţie de valori, gândul m-a purtat la roadele ei în atâtea şi atâtea lucrări scrise pornind de la studiul lor, multe intrate în patrimoniu nostru intelectual. Şi chiar dacă timpurile sunt tulburi, aceste comori aşteaptă răbdătoare în tihnă pe cei care, aplecându-se asupra lor, analizându-le în parte şi în mersul timpului, vor adăuga noi pagini în istoria culturii noastre.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe