Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Carmen Ivanov, a fost demisă astăzi de ministrul Sănătății, Victor Costache, după ce nu a respectat procedurile instituirii carantinei și a trimis date inexacte despre COVID-19.
Decizia a fost luată de ministrul Sănătății, în cadrul videoconferinței organizate cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu și din municipiul București.
„Directorul DSP Gorj nu a respectat procedurile și legislația în vigoare privind instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infectarea cu COVID-19 și nu a instituit măsurile corespunzătoare în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei”, informează Ministerul Sănătății.
De asemenea, potrivit sursei citate, Carmen Ivanov nu a utilizat spațiile de carantină identificate la nivelul județului și a transmis raportări inexacte privind situația din primul județ în care a fost identificat un caz de COVID -19.
În cadrul videoconferinței de urgență cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu și municipiul București au fost verificate respectarea procedurilor, privind instituirea carantinei și a măsurilor de autoizolare la domiciuliu.
Sursă imagine: pixabay
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe