Newsflash
Știri

Vom avea o platformă de agregare a datelor genomice

de Florentina Ionescu - feb. 19 2021
Vom avea o platformă de agregare a datelor genomice

În România urmează să se implementeze Arhiva genomului uman. Platforma reprezintă un pas important în materializarea conceptelor de medicină personalizată și de precizie.

Recent au avut loc discuţii și întâlniri privind dezvoltarea unei platforme naţionale de agregare a datelor genomice din ţara noastră. Aceasta va fi o resursă importantă pentru cercetarea biomedicală românească. Centrele de genetică din România sunt invitate să contacteze reprezentanţii Societăţii Române de Bioinformatică sau pe cei ai Societăţii Române de Genetică Medicală pentru a participa la dezvoltarea Arhivei genomului uman din România (Romanian Human Genome Arhive – RHGA). Aceasta creează un cadru unitar și integrat pentru datele genomice și fenotipice. Potrivit profesorului în medicină Eugen Carasevici (Iași), RHGA reprezintă un pas important în materializarea conceptelor de medicină personalizată și de medicină de precizie.

        Platforma va utiliza soluţia European Genome Archive (EGA), dezvoltată de Institutul European de Bioinformatică. Aceasta per­mite arhivarea securizată a datelor geonomice și diseminare controlată și cu acordul pacienţilor, în scopuri precise de diagnostic și cercetare. Prin implementarea ei se va obţine un genom de referinţă reprezentativ pentru România, a subliniat Nicoleta Andreescu, medic primar în Genetică medicală și conferenţiar la UMF Timișoara. Platforma va fi conectată atât cu EGA, cât și cu institutele care generează date în
România, și va face datele disponibile cercetătorilor români într-un mod controlat și într-o manieră uniformă.

        În plus, Arhiva genomului uman din România asigură interoperabilitatea cu infrastructura europeană. Un alt aspect important este că arhiva asigură dezvoltarea platformei la același nivel tehnic, etic și legal ca în celelalte ţări europene. Sustenabilitatea organizării și expertizei necesare RHGA va fi asigurată prin Nodul Naţional de Bioinformatică și programul interuniversitar de pregătire în bioinformatică, proiecte propuse în consens cu 12 universităţi din România.

Iniţiativa ELIXIR Europe estimează că, în 2025, unul din patru europeni va beneficia de analiza datelor genomice în diagnosticul medical.

În prezent, genomica este utilizată în România în analize curente, cum ar fi testele de fertilitate, diagnosticul oncologic sau al bolilor genetice rare. În tratamentul oncologic, ea permite identificarea tipului unei tumori și, implicit, un  tratament mai bun prin terapii adecvate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe