De asemenea, puterea cuvintelor are un impact impresionant și asupra relaţiei dintre medic și pacient, conferind un mediu de lucru plăcut, mai puţin stresant, personalului medical.
Deși sunt frecvent empatici cu pacienţii lor, medicii nu reușesc întotdeauna să transmită corect acest sentiment, ceea ce poate afecta considerabil relaţia cu pacientul. În plus, numai câteva cuvinte blânde ale medicului pot influenţa substanţial atitudinea pacientului, atât pe plan fizic, cât și emoţional. O lucrare recent publicată, denumită „Compassionomics: The Revolutionary Scientific Evidence that Caring Makes a Difference”, explorează atent impactul compasiunii în lumea medicală.
Dr. Stephen Trzeciak, unul dintre principalii autori ai lucrării, profesor la Cooper Medical School of Rowan University, Camden, New Jersey, declară, în cadrul unui interviu acordat Medscape, că empatia și compasiunea sunt similare, dar existe diferenţe semnificative între cei doi termeni. Astfel, empatia reprezintă abilitatea de a reflecta emoţiile cuiva, în timp ce compasiunea implică și dorinţa de a acţiona. Doctorul Trzeciak adaugă că doar 40 de secunde de compasiune acordate pacientului ar putea influenţa semnificativ starea generală a acestuia.

Compasiunea în viaţa medicală

Autorii studiului au prezentat dovezi în privinţa efectului compasiunii, respectiv de reducere a inflamaţiei sistemice, ceea ce ar putea promova vindecarea leziunilor și stimularea răspunsului imun. Compasiunea influenţează pozitiv complianţa pacientului și aderenţa la tratament, conducând la o evoluţie favorabilă, cu recuperare rapidă.
Deși beneficiile unei atitudini empatice în relaţia medic-pacient sunt incontestabile, unii medici consideră că este dificil să păstreze un echilibru între adoptarea unei atitudini profesioniste, prin menţinerea unei distanţe adecvate, și dorinţa de stabilire a unei conexiuni cu pacienţii la nivel personal. Dr. Ronald M. Epstein, director al Center for Communication and Disparities Research, University of Rochester Medical Center, New York, specifică: „În facultate am fost învăţat să menţin o distanţă obiectivă faţă de pacient. Ulterior, după ce am început să practic cu adevărat medicina, am aflat rapid că acel tip de abordare nu conduce la generarea unei relaţii benefice, de care pacienţii au nevoie și pe care aceștia și-o doresc. Pacienţii își doresc să fie văzuţi, să fie cunoscuţi”.
Maniera în care medicul îi vorbește pacientului poate transmite compasiune sau, din contră, lipsa acesteia, adaugă doctorul Epstein. Savanţii au înregistrat conversaţii dintre oncologi și pacienţii acestora pentru a identifica elementele specifice care schiţează compasiunea în cadrul discursului. Astfel, medicii au remarcat că exprimarea compasiunii se poate realiza atât direct, cât și indirect, prin rezonanţă emoţională, tonul blând al vocii sau accentuarea anumitor aspecte pozitive. Astfel, medicii și-au arătat sprijinul prin afirmaţii precum „voi fi alături de tine” și au manifestat compasiune prin abordarea personalizată a fiecărui pacient, dar și folosind umorul ca factor detensionant sau prin simple încurajări.
Lipsa compasiunii poate fi extrem de dăunătoare, în special în cazul pacienţilor oncologici, cu boală în stadii avansate, când „medicina are puţine de oferit din punctul de vedere al curabilităţii, dar multe de dăruit prin alinarea suferinţei”. Din nefericire, există și medici care evită să se apropie de pacienţi, temându-se că ar putea fi copleșiţi de suferinţa acestuia. Totuși, compasiunea contribuie la combaterea sindromului burnout, subliniază doctorul Trzeciak, menţionând că: „Dacă nu prezinţi compasiune faţă de pacienţii tăi și nu reușești să stabilești o conexiune umană cu aceștia, atunci nu vei avea parte de sentimentul de împlinire asociat îngrijirii oamenilor, care este cheia rezistenţei și combaterii sindromului burnout”.

Avem timp pentru un zâmbet?

Doctorul Trzeciak susţine că un minut este suficient pentru a conferi pacientului compasiune. „Uneori avem senzaţia că, atunci când ne grăbim, nu există deloc timp pentru compasiune. Ceea ce este complet fals”, adaugă el. Lauren Howe, psiholog și cercetător în cadrul University of Zurich, Elveţia, concluzionează că stabilirea și menţinerea contactului vizual, zâmbetul și ascultarea activă nu necesită timp suplimentar. Mai mult, mici detalii din cadrul conversaţiei cu pacientul pot influenţa semnificativ starea acestuia, conferindu-i senzaţia de apreciere și empatie. De exemplu, întrebarea „în ce an v-aţi născut?” pare a fi percepută de pacienţi drept mai apropiată și mai caldă, comparativ cu formularea convenţională „data nașterii”. Să nu uităm înţeleptele cuvinte ale prof. dr. Iuliu Haţieganu: „Medicina este știinţa și conștiinţa încălzite de iubire faţă de oameni”.