Newsflash
Știri

Ziua infertilităţii

de - dec. 11 2009
Ziua infertilităţii

„Viaţa este lucrul cel mai bun din câte s-au întâmplat vreodată“. (Gabriel Garcia Marquez) Progresele ştiinţifice ce au avut loc în ultimii 25 de ani au făcut posibilă apariţia unor biotehnologii avansate. Aplicarea acestora în biologia reproductivă a făcut posibilă apariţia fertilizării in vitro. (...)

Începând cu anul 1978, tehnica fertilizării in vitro şi, în general, biotehnologiile de reproducere umană asistată medical au devenit din ce în ce mai performante. Am ales pentru definirea conceptului formularea utilizată în legislaţia franceză: „Totalitatea gesturilor clinice şi biologice ce permit fecundarea in vitro, transferul embrionilor şi inseminarea artificială sau alte tehnici cu efect echivalent, permiţând procrearea în afara unui proces natural“. Pentru multe cupluri sterile, pentru persoanele care suferă de infertilitate, apariţia acestor biotehnologii şi a acestor noi tehnici le-a deschis calea spre oportunitatea conceperii. În majoritatea ţărilor lumii, de asemenea, şi în România, biotehnologiile de reproducere asistată au devenit proceduri de rutină în tratarea infertilităţii cuplurilor.
   Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, infertilitatea este considerată o problemă de sănătate care afectează aproximativ 15% din cuplurile de vârstă reproductivă. Şi în România, studiile confirmă că una din şase persoane suferă de o formă sau alta de infertilitate. Mai mult, în urma studiilor efectuate la nivel mondial, s-a constatat o tendinţă crescătoare accentuată a acestei afecţiuni. Inclusiv în ţara noastră, numărul cuplurilor infertile este în creştere. Servirea la standarde înalte interesului public este una din provocările cu care profesia de embriolog se confruntă în momentul actual. În acest sens, adoptarea şi implementarea în România a protocoalelor europene şi internaţionale ar trebui să fie un obiectiv pentru asigurarea convergenţei atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Sigur, acest demers nu este constituit doar de necesitatea existenţei unei voinţe la nivel politic, ci mai ales de pregătirea profesioniştilor în embriologie, pentru cunoaşterea şi adaptarea standardelor internaţionale la realităţile societăţii româneşti.
   Asociaţia Embriologilor (AER) a apărut tocmai ca urmare a necesităţii de stabilire şi consolidare a unei forme organizaţionale care să susţină şi să urmărească rolul global fundamental al Embriologiei – şi mai ales al embriologului – ca specialist, în domenii ca: reproducerea umană asistată, cercetare medicală sau bioetică.
   În esenţă, toţi embriologii trebuie să militeze pentru acelaşi scop şi anume: aşezarea legislaţiei naţionale pe cadrul standardelor internaţionale, elaborarea şi adoptarea unor norme, standarde şi legi.
   AER îşi concetrează eforturile pentru: • implementarea teoriei în practică şi reunirea tuturor specialiştilor români din domeniu • definirea statutului profesiunii de embriolog şi în România, în conformitate cu normele recunoscute pe plan european, internaţional şi ţinând cont de recomandările organizaţiilor internaţionale de specialitate • consolidarea încrederii diferitelor segmente de public în activitatea desfăşurată de embriologie şi în specialiştii care o desfăşoară • crearea şi implementarea legislaţiei de specialitate şi în ţara noastră • a propune proiecte pentru informarea publicului român şi a specialiştilor în Embriologie în legătură cu domeniile de interes.
   Provocările cu care se confruntă astăzi un embriolog au schimbat sistemul de valori al acestei profesii. Nu mai este suficient ca un embriolog să dispună de cunoştinţele care să-i permită să realizeze actul medical impecabil din punct de vedere tehnic, el trebuie să cunoască şi să aplice legislaţia, să participe activ la elaborarea acesteia. Nevoile utilizatorilor acestui tip de servicii medicale, la standarde de înaltă calitate, fac ca această profesie să caute continuu noi forme de dezvoltare profesională, să trebuiască să ofere noi seturi de norme şi principii etice, să se implice în a întâmpina greutăţile şi nevoile datorate unei lipse a legislaţiei armonizate, a unui suport financiar pentru cuplurile infertile şi ar trebui să ajute la dezvoltarea unor programe suport şi furnizarea unor soluţii fundamentale. Priorităţile imediate constau, în conformitate cu statutul Asociaţiei Embriologilor şi cu legile bioeticii, în elaborarea şi punerea la dispoziţia membrilor societăţii civile a unui set de ghiduri pentru informarea corectă şi completă.
   Pe lângă raportarea datelor în ceea ce priveşte rezultatele ART ale clinicilor româneşti din anul 2007 şi 2008 către ESHRE (Asociaţia Europeană de Reproducere Umană Asistată şi Embriologie), care este primul program aflat în derulare, AER a demarat programul Ziua naţională a infertilităţii, eveniment desfăşurat recent (27 noiembrie a.c.), programul nostru de suport al tuturor celor afectaţi de infertilitate.
   Programul acestei Zile a cuprins prezentarea clinicilor autorizate pentru tratamentul infertilităţii din Capitală şi din principalele oraşe ale ţării, precum şi numele persoanelor desemnate să conducă respectivele activităţi.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe