Newsflash
Știri

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

de Dorina Novac - sept. 17 2021
Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, marcată la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

De Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, timp de câteva ore, medicii, asistentele dar și infirmierele și personalul auxiliar din Spitalul „Victor Babeș” Timișoara poartă un obiect vestimentar sau un accesoriu de culoare portocalie.

Chiar dacă omenirea este în plină pandemie de COVID 19, personalul medical nu trebuie să uite de două dintre categoriile cele mai vulnerabile, mamele și copiii nou-născuți, potrivit reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Spitalul Victor Babes

Sistemele de sănătate din întreaga lume au fost sufocate de valurile succesive de COVID 19, iar impactul asupra celor două categorii a fost unul major.

„Ultimul an și jumătate a reprezentat o adevărată provocare pentru fiecare dintre noi. Cu siguranță, însă, proaspetele mămici, dar și nou-născuții au trecut prin momente deloc ușor de depășit, și asta cu atât mai mult cu cât accesul în spitale, în general, dar și mai mult în maternități a fost restricționat de măsurile de siguranță. (...) Peste 120 de milione de copii s-au născut în întreaga lume în aceste aproape 20 de luni de pandemie, în condițiile în care în mai toate spitalele a existat un deficit de personal din cauza redistribuirii către secțiile roșii. Chiar și așa, grijă față de mame și nou născuți a fost una ridicată”, a menționat dr. Crina Raletchi, coordonator Biroul de Management al Calității Serviciilor Medicale Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

Victor Babes

Reprezentanții spitalului au precizat că această campanie privind siguranța mamei la naștere și a nou-născutului trebuie să rămână o prioritate pentru toate spitalale de profil din orice țară a lumii.

Promovarea acestui concept de îngrijiri medicale sigure pentru mame și nou-născuți se realizează doar prin îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe