Newsflash
Cultură

Sunetul muzicii

de Dr. E. G.-P. - sept. 7 2012
Sunetul muzicii
   Sunetul muzicii şi vocea umană – se spunea că sunt cei doi stâlpi de susţinere ai radioului. Ai radiogeniei, de fapt. Când apar zgomotele sau tăcerea, ele pot lesne intra în larga categorie a „muzicii de fundal“. Vocea gravă, puternică, vocea calmă, joasă, dar atentă şi binevoitoare e vocea radiofonică masculină, în timp ce vocile „sexului slab“ sunt, de regulă, mai impetuoase, mai calde, uneori chiar dulci, dar publicul radioascultător nu suportă dulceaţa, zaha­riseala, cum nu suportă vocea subţire, piţigăiată, afec­tată, hipereuforică, aro­gantă ori mult prea priete­noasă, tonul ridicat, tonul panicat (toate acestea îndepărtează puternic pentru că sună fals şi, de obicei, mint). Radiogenia nu suportă nici abaterile de la gramatică şi de la rostirea corectă. (Apropo: „pe surse“, aflăm că la Radio România a început o îndreptăţită campanie pentru selecţio­narea şi promovarea celor mai bune „voci“.) Împreună cu muzicalitatea vocii umane, muzica propriu-zisă împărăţeşte înalta realitate sonoră, cea care intră prin auz, ca apoi să farmece şi să însufle­ţească sau chiar să incendieze gândirea, imaginaţia, creativitatea.
   Mult prea puţin este luată în consi­deraţie, însă, pentru a fi utilizată benefic, puterea vindecătoare a vocii umane radiofonice şi a muzicii transmise la radio. Aşa se întâmplă, de fapt, şi în viaţă, în relaţiile medic – pacient, unde muzica­litatea cu impact vindecător pare a fi un lux pentru unii şi o aiureală pentru alţii. Meloterapia, totuşi, are vocaţie de aliat al medicului. Am vizitat posturi de radio „de spital“ şi m-am convins de asta. Din păcate, nu erau posturi din România, ci de la „alţii“. Un post de radio pentru publicul larg, pentru publicul aşa-zis sănătos, audiat în timpul unor zile şi nopţi intraspitaliceşti, este cu totul altceva – ca eficacitate terapeutică – decât un post de radio local, care aparţine unui spital anume şi nu spitalelor în general. Dar până la a avea radiouri „de spital“, avem, iată, în fiecare week-end, câte o binecuvântată revărsare de muzică pe toate posturile de radio, fie ele private sau publice.
   Pe un post FM se transmit, de pildă, „Poveşti cu cântec“, o emisiune cu… dar nu vă spun cu cine anume, pentru că tocmai l-am auzit pe talentatul realizator infor­mându-şi, cu toată serio­zitatea, invitatul în studio, „pe repede înainte“ cum se spune (expresie preluată de la rulatul şi derulatul benzilor de magnetofon, pentru a caracteriza o vorbire precipitată), cum cei din formaţia X (în loc să se producă) „s-au reprodus“ pe scenă. Am căutat pe internet un înţeles de ultimă secundă al termenului şi l-am găsit tot pe cel vechi: se reproduc canarii, câinii, delfinii, râmele şi mulţi alţii. A se reproduce poate însemna: „1. A se produce din nou; 2. (în cazul fiinţelor vii) A-şi mări numărul de exemplare ale speciei prin generare; a se perpetua prin generare; a se înmulţi; a prolifera“.
   Invitatul era un interpret serios, cultivat, cu gândire profundă, dar nu părea să fi sesizat exprimarea gazdei. Mai târziu, urma să ne spună şi dânsul că munceşte „doişpe ore pe zi“ în loc să muncească „douăsprezece“ ore pe zi, dar i se iartă, pentru că, într-adevăr, munceşte mult şi afirmă cu toată convingerea că „un muzician bun câştigă mulţumitor, adică poate trăi doar din muzică în România“. A mai spus şi că nu avem decât un singur interpret de muzică folk, ceilalţi fac „muzică ambientală“. De ascultat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe