Școla de medicină „Albert Einstein” din New York (SUA) a primit o donație în valoare de un miliard de dolari după ce o fostă profesoară, Ruth Gottesman, a ales să-și ofere moștenirea instituției de învățământ.
Mai mulți specialiști își exprimă îngrijorarea cu privire la ritmul lent de redistribuire a vaccinurilor COVID-19 din țările cu venituri mari către țările cu venituri mici, potrivit unui anunț transmis de OMS.
Compania Reckitt Benckiser România sprijină lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Astfel, reprezentanții ei au anunțat că donează medicilor și farmaciștilor români 100.000 de măști și 14.000 de bucăți gel dezinfectant pentru mâini.
Sanofi Romania și Crucea Roșie Română anunță că și-au unit forțele într-o nouă campanie umanitară, donând rechizite și nu numai unor copii din județul Călărași.
Crucea Roșie Română a donat, miercuri, un aparat mobil de ventilație pulmonară pentru secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.
700 de racorduri pentru ventilatoare medicale au fost donat Fundației pentru SMURD de Fundația Groupe Renault România.
MSD România anunță că donează jumătate de milion de lei către Crucea Roșie Română și că astfel continuă să susțină sistemului medical, să protejeze cadrele medicale și pacienții, în contextul COVID-19.
Farmaciile din opt orașe din România vor primi 5.000 de cutii de Euthyrox 100mcg, importate din Spania. Acestea vor fi donate de Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente.
Biofarm s-a alăturat luptei de combatere a noului coronavirus în România printr-o donație de 1 milion de lei. Aceste fonduri vor contribui la sprijinirea echipelor medicale din prima linie cu echipamente de protecție și aparatură medicală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe