Mamele din România, care au copii cu vârsta de peste 1 an, au acum la dispoziție un nou tip de lapte care conține 6 oligozaharide identice structural cu cele din laptele matern.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, în România sunt operați în prezent 80% dintre copiii cu malformaţii cardiace.
Un tribunal din Uzbekistan i-a condamnat la pedepse de până la 20 de ani de închisoare cu executare pe afaceriștii implicați în cazul unui sirop de tuse contaminat, a cărui ingerare a provocat moartea a 68 de copii.
Un proiect al Asociației KinetoBebe face parte din acțiunile acesteia de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
În acest sezon, copiii pot „oferi„ cu multă generozitate un virus celor dragi, alături de care stau în casă sau la care merg în vizită, atrage atenția medicul Mihai Craiu.
Măcar într-o săptămână să încercăm să uităm tot ce merită a fi uitat și să ne aducem aminte de chiuiturile entuziaste (și entuziasmante) pe care le-am auzit chiar și înainte de 21:45, duminică, 15 octombrie 2023.
Potrivit UNICEF, un număr mult mai mare de persoane cu nevoi psiho-emoţionale nu sunt diagnosticate şi, în consecinţă, nu beneficiază de un tratament şi de îngrijiri de sănătate mintală adecvate.
Până în 2030, aproape 500.000 de copii vor suferi de obezitate în România, iar principalul factor al acestei probleme de sănătate îl reprezintă mediul familial.
Printr-o măsură care nu a devenit încă realitate, un candidat la președinția Taiwanului speră că, oferind cuplurilor animale de companie, va crește rata natalității.
Patru copii cu vârste între 2 și 10 ani au fost diagnosticați cu meningită virală, boală care poate avea complicații la persoanele cu un sistem imunitar slăbit și la bebelușii mai mici de o lună.
Zeci de cazuri severe de hepatită au fost identificicate la copii în mai multe ţări, iar epidemiologii încearcă să le determine cauza.
Numărul copiilor părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 28 (circa 21%), comparativ cu perioada similară din 2020, la 106 copii, potrivit ANDPDCA.
Copiii pot fi trataţi în spitalele pentru adulţi, dacă aceasta e ultima soluţie, dar de către pediatri!
Petrecerea excesivă a timpului în faţa ecranelor dispozitivelor electronice ar putea avea consecinţe negative pe termen lung, arată rezultatele unui studiu recent.
Este greu să scrii sau să spui ceva, în săptămâna Zilei Copilului, care să nu fie o mare platitudine.
Chiar dacă majoritatea cazurilor de COVID-19 la copii nu au fost grave, în ultimele luni, pediatrii se confruntă cu o patologie nouă la pacienţii care au trecut prin forma severă de boală, spune conf. dr. Dorin Farcău. Totodată, apar intercurenţele care necesită un diagnostic diferenţial, ceea ce uneori poate fi dificil de realizat.
Dacă studiile clinice în desfășurare dovedesc siguranţa și eficacitatea vaccinurilor la aceste grupe de vârstă, școlarii și adolescenţii ar putea să beneficieze de vaccinarea anti-COVID-19 până la începutul următorului an școlar.
Administrarea inhibitorilor de pompă de protoni (IPP) ar putea crește riscul de a dezvolta astm bronșic la copii, potrivit rezultatelor unui studiu suedez recent publicat în JAMA Pediatrics.
„Copiii” și „cancerul”... Este dificil să asociem aceste două cuvinte. Însă boala nu ţine cont de vârstă, iar indignarea este mai mare atunci când lovește în copii.
Contactul apropiat cu persoane cu COVID-19, participarea la evenimente sociale și utilizarea inadecvată a măștilor de protecţie în școli sunt asociate semnificativ cu infecţia cu SARS-CoV-2 în rândul copiilor și adolescenţilor, arată rezultatele unui studiu recent.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe