Aparent, într-un rar gest de contraperformanţă (?), Ministerul Sănătăţii ar fi „pierdut” trei sferturi de miliard de euro din finanţarea PNRR. Dacă e să cauţi în dicţionar ce înseamnă „armă fumegândă”, probabil că aici s-ar afla rateul de 700 de milioane – „bani pomană” – care urmau să fie injectaţi în sărmanul sistem medical românesc.

Eu n-am o problemă cu polemica sănătoasă. N-am o problemă nici cu bâlbele pe care le dă statul român, unele profund descumpănitoare, când vine vorba despre Sănătate, fie că e infrastructura depășită, fie că e personalul oropsit. Eu am o problemă, în general, cu oamenii care și-au făcut un scop în viaţă, o profesie de credinţă până la urmă, din a exploata neîncrederea publicului în medicina românească până la punctul isteriei.

Nici nu-i foarte greu. E ca în bancul cu ţăranul care-și aduce mârţoaga la târg nu s-o vândă, ci s-o facă de râs. Arhitectura de sistem, ecologia sanitară în România sunt definite de lipsuri, inechitate, corupţie (încă nenorocit de multă) și deznădejde dobândită. Mai tot omul crede că „nimeni nu poate face nimic”, într-o lamentare mai degrabă reminiscentă poetului Maiakovski. Despre acesta din urmă, tot un banc vechi spunea că s-ar fi sinucis, dar că ultimele lui cuvinte ar fi fost „nu trageţi, tovarăși!”.

Să fie foarte clar. Ministerul Sănătăţii n-a „pierdut” niciun euro din finanţarea PNRR. Ministerul Sănătăţii și-a împlinit toate jaloanele pe calendarul PNRR propus și a asigurat transparenţa în ceea ce privește depunerea proiectelor de finanţare care să îndeplinească stringenţele și condiţionalităţile PNRR. Acesta este un instrument menit să „reseteze” economiile europene și criza profundă prin care au trecut în pandemia de COVID, o perfuzie în bolus de redresare (sic!), dar și de rezilienţă. Grantul, în general, nu e „ban gratis”. Nu e pomană, nu e ca și cum ai câștiga la loto două miliarde de euro. Oricine a aplicat vreodată pentru o bursă, darămite un grant, știe că banii „gratis” sunt probabil cei mai scumpi, pentru că sunt specifici, trebuie justificaţi până la ultimul cent și, mai mult, intră pe un calendar strict de exerciţiu financiar. 

Lăsând la o parte că, la nivel european, PNRR nu merge nici minunat, dar nici groaznic, și lăsând la o parte întârzierea anumitor tranșe faţă de România din motive discutabile (la propriu, nu la figurat), în cele din urmă recalibrarea fondurilor-grant prin PNRR pe Sănătate ţine de: i) indicatorii de performanţă economică ai României, care au fost mai buni, cu efect direct scăderea procentului alocat României; ii) ţinta de deficit pe 2023 (unde, per grant, România se angaja să investească la rândul ei sume de bani, ceea ce creștea deficitul); iii) gradul de maturizare a acelor proiecte încât să poată fi finalizate per orizont 2026. 

Că sunt tocmai păcălicii sistemului sanitar care își sumeţesc pieptul, astăzi, și acuză, ameninţă, lăcrimează, nu-i nici nou, nici foarte problematic. Dar faptul că profită de neîncrederea populaţiei și de tensiunea socială creată de incidente medicale recente cât să creeze un „atac raider” la adresa ministerului îi discreditează. 

În concluzie, nu c-a fost mult de capul lor, dar nici n-a mai rămas mare lucru.