Newsflash
Cultură

Visul american în praful stelelor

de Paula ROMANESCU - nov. 24 2011
Visul american în praful stelelor
   Inepuizabilă imaginaţia creatorilor de frumos din lumea teatral-cinematografică de la noi! Că valoarea nu mai aşteaptă cam de multişor numărul anilor şi că nici experienţa nu-i clasează pe regizori în lumea lui „a fost odată“ am înţeles în seara de 10 noiembrie a.c., în cocheta sală de cinema „Corso“ din Capitală, în prezenţa unui public de toate vârstele, cu gust pentru spectacol format şi forjat în jarul exigenţelor şi cu deschidere spre înţelegerea actului de creaţie.
   Comedia dramatică „Iubeşte-mă, America!“ – scenariul Claudia Motea şi Al. G. Croitoru – este un teatru-cinema de o răvăşitoare forţă dramatică în care interpreta Claudia Motea realizează invidiabila performanţă de a contura profilul a opt personaje diferite, în sufletul cărora se reflectă, ca în oglinzi de lavă ori de ape tulburi, visul american al împlinirii în ţara tuturor posibilităţilor. Este povestea veche şi mereu nouă a căutătorilor de aur în New Yorkul ca o nebunie verticală ţâşnită din chiar dorul pământului de-a fi mai lângă cer. Numai că aurul, pentru imigranţii mileniului nostru, trebuie căutat cu unghiile şi cu dinţii sufletului, când puterea noastră de îndurare se frânge sub greul umilinţelor, iar lumina din priviri  trebuie să simtă că şi lacrima-i pe-aproape…
   Foarte ingenioasă regia, semnată de Al. G. Croitoru secundat de Cristi Toporan – cu suprapunerea acelor vaste panorame din „chipul“ lumii noi, în care evoluează micuţa imigrantă româncă Stela, o steluţă în cerul orb de prea multă strălucire din visul-coşmar al căutării de sine în jungla celor care mai cuvântă… Performanţa interpretei – adevărată Giulietta Masina a zilelor noastre, cum este socotită de critica de teatru şi film din Canada şi din România – este remarcabilă. Pentru a o explica, de unde cuvinte? Mergeţi să vedeţi şi veţi socoti cele 70 de minute de vrajă, o îmbogăţire de suflet cum numai marea artă ne-o poate oferi. Valoarea nu se explică. Se primeşte. Trebuie doar să fii acolo unde o poţi afla. Toată luna noiembrie a.c., la cinema Corso. Apoi în Canada. Parcă-i mai aproape la Bucureşti…

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe