Newsflash

ACTUALITATE


BREF

de Dr. E. G.-P. - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru,Viaţa medicală.
 

Eterna şi fascinanta lume medicală românească

de Iftimie NESFÂNTU - iun. 25, 2010

  Pornind de la un sfat, aparent neutru, al dlui acad. dr. Ion Emil Bruckner – tatăl ex-ministrului Bruckner – şi de la păţaniile (doar câteva) tânărului doctor Justin Diaconu, care a „beneficiat“ de contactul cu „talpa ţării“ în comuna Mărgineni, lângă Scorniceşti (unde a lucrat între 7 noiembrie 1962 şi 15 februarie 1964), m-am străduit să arăt celor care ne citesc şi o altă faţă a încercărilor de care au parte medicii. Un om care s-a luptat cu parşivele boli dermato-venerice şi cu incredibile carenţe în educaţia sanitară şi a făcut din asta un crez al vieţii lui aduce la vedere întâmplări care pot interesa deopotrivă şi pe medici, dar şi pe cercetătorii ştiinţelor sociale. Puţini au curajul şi înţelepciunea de a pătrunde dincolo de aparenţe. O să dau aşadar la o parte perspectiva idilică asupra lumii româneşti de atunci şi să-l las – şi să-l ajut – pe dl prof. dr. Dumitru Justin C. Diaconu să povestească „pe limba lui“. Ca să ajungem astfel ceva mai aproape de esenţa condiţiilor în care s-au plămădit (se plămădesc) ori s-au stricat (se strică) medicii. Şi odată cu ei, lumea medicală.
   Dacă am izbutit sau nu să fac asta, rămâne să decidă cititorii...
   Un interviu de Iftimie Nesfântu.
 

Simpozionul Naţional de Medicină Şcolară

- iun. 25, 2010

   În perioada 7–8 iunie 2010 s-a desfăşurat la Cluj-Napoca Simpozionul Naţional de Medicină Şcolară. Acest eveniment a reunit pentru prima dată medicii coordonatori ai cabinetelor de medicină şcolară şi universitară din majoritatea judeţelor ţării. Au fost abordate teme precum: comportamentele cu risc pentru sănătate la elevi, probleme de malnutriţie la adolescenţi, elemente de vaccinologie în practica medicului şcolar şi problemele medicinii şcolare în contextul descentralizării sistemului sanitar. (...)

SÂNGELE PLACENTAR POATE SALVA VIEŢI!

de S. L. - iun. 25, 2010

   Săptămâna trecută, Cord Blood Center, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, o premieră medicală în domeniul „family banking-ului“: întâia grefă de sânge placentar de la noi din ţară. De ce este importantă recoltarea sângelui placentar, cum se procedează, când poate fi folosit, cât costă, ce este şi cum funcţionează banca şi laboratorul Cord Blood Center (CBC). Iată întrebări la care au dat răspuns doamnele dr. Florentina Vlădăreanu, de la Institutul de Hematologie Transfuzională şi dr. Ana Maria Mocan, director medical CBC, precum şi domnii dr. Sergiu Habago, director regional pentru Europa Centrală şi Balcani şi dr. Tudor Panu, director general CBC. (...)

 

Aproape tot despre diabet

de Constanţa MARINESCU - iun. 25, 2010

   „Diabetul în Europa şi România“, „Diabetul zaharat – o plagă“, „Dieta mediteraneană în diabetul zaharat de tip 2“ sunt câteva titluri ale Caleidoscopului medical, rubrică realizată de dl dr. Valentin Nădăşan, din numărul 6/iunie a.c. al revistei VIAŢĂ+SĂNĂTATE. Poate că nu este totul (aşa cum am scris în titlu) despre diabet, însă cele mai multe materiale din cuprinsul publicaţiei abordează subiectul; va fi cu atât mai interesant pentru cititori să-şi completeze cunoştinţele despre această boală endrocrină, recunoscută ca fiind una dintre cele mai frecvente pe plan mondial şi, doar arătând că se cheltuie sute de miliarde de dolari (de exemplu în 2007 peste 232) în întreaga lume pentru prevenirea şi tratamentul diabetului, ar fi de ajuns pentru a afirma gravitatea lui. (...)

Un „anuar“ vechi de 72 de ani

de Remus ANGHEL - iun. 25, 2010

Printre cărţi cu vârstă apreciabilă intrate de-acum în istorie, a putut fi depistată recent o carte masivă de aproape 400 de pagini, apărută la Editura Aesculap din Bucureşti, intitulată ANUARUL MEDICAL AL ROMĂNIEI. 1938. Prima publicaţie de acest fel care a văzut lumina tiparului pe plaiurile mioritice. După cum se precizează în „Cuvânt înainte“, „Editorii şi întocmitorii acestui Anuar au credinţa pe care o socotim îndreptăţită că au împlinit un gol de mult simţit în publicistică de specialitate. Într-adevăr, legăturile dintre marele public de o parte şi lumea medicală de alta, apoi dintre acestea din urmă şi casele furnizoare, precum şi farmaciile care se pun în slujba sănătăţii publice s-au arătat anevoioase. Anuarul Medical îşi are tocmai această menire: aceea de a înlesni aceste legături şi, fireşte, a le întări totodată. Deocamdată ne îngăduim să ne mărturisim credinţa că pe acest tărâm… am pus o piatră de temelie“. (...)

Decontarea pe clasă terapeutică este inacceptabilă

de Luminiţa VÂLCEA - iun. 25, 2010

   Colegiul Medicilor din România a remis o adresă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care îşi manifestă indignarea faţă de faptul că în forma finală a metodologiei privind implementarea noului preţ de referinţă pentru medicamente, numele său este asociat cu un act normativ care aduce lezare intereselor pacienţilor şi autonomiei profesionale a medicului. (...)


 

POVEŢE DIN VECHIME

de Dan LĂZĂRESCU - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

VUVUZELE, ONOMATOPEE, CUVINTE (1)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - iun. 25, 2010

   Pentru că titlul acestui articol poate fi uşor contrariant, trebuie să mărturisesc că pornisem cu ceva elan să scriu strict în spiritul ce bântuie, din când în când, această rubrică, despre o nouă viziune asupra etimologiei. Evident, ilustrată cu triumfalul marş corect politic al americanismelor medicale şi înfrângerea mai cumplită decât la Waterloo a franţuzismelor, cel puţin aşa cred (fără să cerceteze) mulţi. Francezii au lansat recent, totuşi, trei fumigene: două dicţionare şi o declaraţie de amor (cuprinsă într-o carte). Voi reveni, pentru că subiectul e interesant. (...)

 

Eveniment aniversar şi cultural

de M. M. - iun. 25, 2010

    Un eveniment cultural cu totul remarcabil s-a desfăşurat marţi, 22 iunie a.c., cu participarea extraordinară a Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor“, din Bucureşti.
    Banca Naţională a României (BNR), care a împlinit de curând 130 de ani – data de naştere exactă fiind 29 aprilie 1880, atestată prin publicarea în Monitorul Oficial a unui Decret Domnesc semnat de Principele Carol I – a hotărât, la aniversarea din această primăvară, deschiderea Zilelor Culturale ale BNR, manifestare cu o periodicitate cvasilunară. De data aceasta, invitată a fost Orchestra Medicilor (dirijor – Iosif Ion Prunner, concertmaestru – prof. dr. Mircea Penescu), care a oferit unei asistenţe selecte un program cuprinzând: Două dansuri româneşti din Transilvania (din suita Codex Caioni) de Doru Popovici, Divertismentul nr. 136 în Re major pentru orchestră de coarde de Wolfgang Amadeus Mozart, Elegie şi vals din Serenada pentru orchestră de coarde, de Piotri Ilici Ceaikovski, Polka Pizzicato de Johann Strauss şi Eine Kleine Lachmusik de Wolfgang Schröder. (...)
 

Tradiţii în şcoala de Medicină dentară din România (II)

de Prof. dr. Dragoş STANCIU - iun. 25, 2010

    Ideea, simplă ca atare, care s-a vehiculat chiar şi în anumite foruri din UE, şi anume aceea a medicului stomatolog de familie, care să fie flancat de o echipă
de specialişti, nu îşi găseşte justificarea, fiind, cel puţin pentru România, de-a dreptul necorespunzătoare. Se pune întrebarea firească: cine să formeze aceşti specialişti? Deoarece abolvenţii şcolilor de stomatologie din UE, în general, şi a celei româneşti, în special, sunt capabili să îndeplinească oricând rolul de medic de familie. Oricum, aceste afirmaţii au vizat, în principal, aspectul concurenţial dintre şcoala românească, reprezentată de universităţile acreditate şi cele din UE. (...)

Sensibilitate în marmură şi piatră

de Constanţa MARINESCU - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Modificări ecocardiografice în infecţia cu virusul pandemic H1N1 – 2009

- iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

„Medicina somnului, program pentru Europa Centrală“

de Dr. Monica ION - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 
 

ZILELE MEDICALE SĂLĂJENE

de Dr. Vasile DARABAN - iun. 25, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Chirurgia minim invazivă – un viitor care a început ieri (I)

de Conf. dr. Petru CHITULEA - iun. 18, 2010

    Medicina, ca parte integrantă a culturii umane, înglobează totalitatea informaţiilor, tehnicilor, dar mai ales, totalitatea ideilor şi conceptelor care au dus la nivelul de dezvoltare actual al acesteia. Progresul exploziv al Medicinii şi, implicit, al Chirurgiei, din ultimii 150 de ani, s-a datorat unor descoperiri fundamentale, progresului tehnic şi logistic, dar, mai ales, apariţiei unor concepte noi şi uneori revoluţionare. Dacă de cele mai multe ori instrumente, medicamente sau materiale noi au fost acceptate relativ uşor în practica medicală, ideile, conceptele noi au întâmpinat o rezistenţă demnă de o cauză mai bună, în implementarea lor, din partea corpului medical. Câteva exemple ale unor concepte care au revoluţionat Medicina doar după înfrângerea acestei inerţii mentale ar fi: studiul Anatomiei bazat pe disecţii al lui Vesal, vaccinul lui Jener, antisepsia lui Semmelweis, descoperirile lui Pasteur, teoriile lui Freud şi Jung, conceptul medicinii holistice şi psihosomatice, iar, mai nou, conceptul general al Chirurgiei minim invazive moderne. (...)

Bookfest 2010, la final

- iun. 18, 2010

    După cum am anunţat, Editura „Viaţa Medicală Românească“ a fost prezentă şi la ediţia din acest an (9–13 iunie) la Bookfest. A avut un stand (în pavilionul 16) cu expunerea ultimelor noutăţi, lansate în cele două sesiuni consacrate cărţii la recenta Gală (27 mai, Romexpo). Iar vineri, 11 iunie, la Cafeneaua literară „România liberă“, s-a desfăşurat, timp de aproape două ore, o dezbatere pe marginea lucrării Pagini din istoria Gerontologiei şi Geriatriei româneşti (au luat cuvântul dnii: dr. Al. Trifan, dr. C. Bogdan şi prof. dr. Radu Iftimovici). (...)

Concluzii în cazul „Slatina“

de Serviciul de presă al MS - iun. 18, 2010

   Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a aprobat la 7 iunie a.c. raportul de control al comisiei care a realizat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în cazul băiatului care a decedat în urma unei fracturi de antebraţ. În acest caz, comisia de control a MS a făcut o verificare atât din punct de vedere organizatoric şi administrativ, cât şi din cel al exercitării actului medical. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Program anti-HIV/SIDA

de Dr. Al. T. - iun. 18, 2010

   Odată cu acceptarea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a includerii acestei maladii în rândul bolilor cronice, au fost iniţiate tot mai multe programe în domeniu. Unul dintre ele a fost lansat la 9 iunie a.c. de către Fundaţia „Romanian Children’s Appeal“ prin proiectul: „Calitate în serviciile medicale“, implementat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. V. Babeş“ Bucureşti (care a şi găzduit evenimentul), direcţiile de sănătate publică ale judeţelor Brăila, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi. (...)

 

Eveniment dedicat donatorilor de organe

- iun. 18, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe