O nouă metodă de tratament a fost implementată pentru copiii diagnosticaţi cu o afecţiune genetică extrem de rară – deficitul de AADC, aromatic L-amino acid decarboxylaze, deficit în sinteza dopaminei și serotoninei – cu afectarea dezvoltării.
Peste 8 miliarde de persoane, dintr-un total estimat la 9,4 miliarde, ar putea fi la risc de a dezvolta malarie sau febră Dengue până în 2080, dacă efectul de emisii de gaze cu efect de seră continuă să crească.
Autorităţile americane investighează o posibilă legătură între vaccinul Johnson&Johnson și apariţia sindromului Guillain-Barré.
Studiul microbiomului oral a arătat prezenţa unor bacterii care se leagă de amilaza salivară.
Cercetătorii de la Colegiul de Medicină Baylor au descoperit că efectuarea unui profil metabolomic poate crește acurateţea diagnosticului pentru erorile congenitale de metabolism, comparativ cu metodele clasice de screening neonatal.
Oficialităţile britanice plănuiesc suspendarea distanţării fizice, începând cu 19 iulie.
Compania Walmart a anunţat săptămâna trecută lansarea unui analog de insulină propriu în SUA, produs în colaborare cu compania Novo Nordisk.
Germania devine primul stat în care se recomandă oficial administrarea unui vaccin bazat pe tehnica mARN ca a doua doză pentru persoanele vaccinate cu AstraZeneca.
Peste 700 de persoane din Columbia Britanică și-au pierdut viaţa din cauza valului de caniculă care afectează Statele Unite și Canada. Cea mai ridicată temperatură, 49,6 grade Celsius, s-a înregistrat în Lytton, Columbia Britanică.
Studiul clinic randomizat The World Mosquito, realizat în Indonezia, a utilizat ţânţari infectaţi cu o bacterie „miraculoasă” pentru a reduce capacitatea insectei de a transmite febra Dengue.
Jocurile Olimpice de anul acesta, programate să înceapă la 23 iulie în Tokyo, se vor desfășura cu până la 10.000 de spectatori, au anunţat organizatorii.
O nouă variantă Delta a virusului SARS-CoV-2 se răspândește rapid la nivel mondial, 11 ţări anunţând deja cazuri de infectare.
OMS a publicat un ghid pentru a încuraja persoanele să se autoîngrijească, să își monitorizeze independent sănătatea și să ia propriile decizii cu privire la sănătatea lor și a celor apropiaţi.
În ultimul an, oamenii s-au obișnuit cu o nouă variantă a „normalului” și devin anxioși când trebuie să se întoarcă la programul de dinaintea pandemiei, arată rezultatele unui studiu.
Am discutat cu dr. Vlad Berbecar, președintele ANMCS, despre obiectivele instituției, direcţiile pe care le va urma, dar și despre colaborările internaţionale ale acesteia.
Specialiștii din domeniul endocrinologiei și nu numai sunt așteptați să participe la cea de-a 29-a ediție a Congresului Național de Endocrinologie, care va avea loc în perioada 23-26 iunie 2021, în mediul online.
Peste 60 de milioane de pacienţi cu DZ tip 2 au nevoie în prezent de insulină, accesul la acest tratament fiind încă o problemă pentru mulţi pacienţi din ţări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Date oficiale arată că, în România, în 2016 au fost înregistrate 83.413 cazuri noi de afecţiuni ale glandei tiroide, de două ori mai multe decât în anul 2010.
Secretul unei relaţionări eficiente între medic și pacient este buna comunicare dintre cei doi, iar aceasta nu se poate realiza dacă pacientul nu se simte în largul lui, spune dr. Roxana Viașu.
Săptămâna aceasta (18 mai) a avut loc a doua ediţie a Forumului Român de Diabet, organizat sub egida Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaţilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe