Probabil că mulți dintre cei care au asistat la manifestările
ediției a XXII-a a Festivalului „George Enescu“, ori cel puțin au răsfoit caietul
programului, au remarcat că, poate pentru prima dată, nu figurează niciun
spectacol de operă sau de balet, apelându-se totuși la o „formulă de compromis“
prin includerea unor astfel de producții, cumva adiacente evenimentelor
derulate, încadrate la categoria „alte manifestări“. Printre acestea s-au
regăsit și reprezentațiile „Oedip“ de George Enescu, la Opera Națională,
premiera „Un minut de dans sau UF!!!“, semnată de Gigi Căciuleanu la
Teatrul Mic, dar și premiera Baronul Münchhausen de Dan Dediu,
montată la Opera comică pentru copii, în regia lui Cristian Mihăilescu,
acțiunea desfășurându-se în decorurile realizate de Andreea Rotaru și costumele
schițate de Daniela Drăgulescu.
Deschiderea cortinei ne dezvăluie un cadru unic, alcătuit
dintr-un podium cu o turnantă care aduce în prim-plan când o arcadă cu o
draperie, când un interior destul de incert, o scară ce duce la o intrare parcă
de niciunde și un ecran enorm pe care apar înregistrări și imagini ale
interpreților sau scene live din spectacol, dar și alte secvențe și
jocuri de culori, cu sau fără legătură cu ceea ce se petrece pe scenă.
Personajele se agită, se înfruntă, povestesc, dansează, intră și ies, se
costumează, toate acestea sub privirile unor adolescenți, Jennifer Dumitrașcu,
Justin Năstasă și Bogdan Șerban, care încearcă să-și găsească o ocupație și se
amuză făcând baloane de săpun. Îmbrăcați în veșminte specifice eroilor
respectivi, soliștii sunt expresivi și credibili în măsura în care pot să
coreleze conținutul textului, prea dificil pentru copii, cu multe cuvinte
necunoscute lor, deși rostite cu dicție, însoțite de mișcări ce se vor
simpatice, adesea cu trimitere la Commedia dellʼArte.
Evoluția acțiunii se manifestă „pe orizontală“. Autoritara Frau
Kern (Andreea Iftimescu) „butonează“ telecomanda unui presupus televizor,
comentând relația dintre eroi; actorul sau creditorul (Ștefan Schuller) se
deghizează în diverse personaje, vorbind despre bani, dobândă, ipotecă, bârfe
și altele; tânăra Lisbeth (Raluca Oprea) apare în tot felul de ipostaze, cea
mai clară fiind cea de fiică a sultanului, declarându-i dragoste veșnică lui
Münchhausen (Vicențiu Țăranu), iar Münchheim (Valentin Racoveanu) este
omniprezent în complicata acțiune, afirmând chiar că el este Münchhausen. Până
la urmă, toți se întâlnesc la o masă unde beau de zor din cutii de bere și apoi
la un birou unde pun la cale noi scenarii sau noi producții teatrale, câțiva
balerini dansând printre aceștia în pași jucăuși, după coregrafia lui Răzvan
Mazilu. Pe fundal se proiectează aproape în permanență figuri, culori, decupaje
din filme documentare de război însoțite de scurte replici și onomatopee ale
compozitorului dirijor Dan Dediu, care sugerează galopul cailor unor soldați
care defilează înarmați cu puști din războiul mondial, și chiar chipul unei
tinere africane. Aparent un spectacol suprarealist, are loc o combinație de
sugestii „de epocă“ și elemente din cotidian, pe o muzică modernă, destul de
dificilă, susținută de ansamblul „Profil“, condus de autor, relaționând
echilibrat cu soliștii care, la rândul lor, rezolvă cu acuratețe și
muzicalitate partiturile complicate.
În pauză, foaierul a găzduit o altă poveste, copiii
întâlnindu-se cu clovnul care apare fugitiv în reprezentația propriu-zisă.
Părinții și bunicii veniți cu cei mici la Opera pentru copii au fost
întâmpinați cu un zâmbet larg de directorul Felicia Filip, în rol de gazdă
primitoare. Am asistat la cel de al doilea spectacol, am aplaudat munca și
efortul interpreților și realizatorilor și am apreciat dorința teatrului de a
include în repertoriu o operă contemporană românească. Am vrut să văd și
reacția copiilor care au ascultat și au privit cuminți și curioși, așa cum vor
face, cu siguranță, și cei care vor fi în sală la următoarele reprezentații,
programate în stagiunea curentă. La final, o fetiță a fost întrebată dacă i-a
plăcut, iar răspunsul a venit prompt – „nu știu“.