Cel mai mare studiu de acest gen, publicat recent de The BMJ, arată că expunerea zilnică la ozonul de la nivelul orașelor din întreaga lume (nu este vorba de ozonul din atmosferă, care constituie un strat protector), este asociată cu un risc crescut de deces.
Concluziile la care au ajuns oamenii de știință, pe baza informațiilor adunate din peste 400 de orașe, din 20 de țări din toată lumea, arată că peste 6.000 de decese, în fiecare an, ar fi putut fi evitate în orașele selectate dacă acele state ar fi implementat standarde mai stricte în ce privește calitatea aerului.
Ozonul de la nivelul solului este un gaz extrem de reactiv, scriu cei de la medicalxpress.com, care se găsește în mod frecvent în mediul înconjurător din zonele urbane și suburbane. Acest gaz se formează atunci când agenții poluanți reacționează la lumina soarelui.
Pragul actual pentru calitatea aerului (nivel exprimat în micrograme pe metrul cub de aer) variază de la 100 μg/m3 (conform Organizației Mondiale a Sănătății - OMS), 120 μg/m3 (conform directivei Uniunii Europene), 140 μg/m3 (standardul în SUA) și 160 μg/m3 (standardul în China). Din păcate, analizele recente sugerează că 80% din populația lumii, din zonele urbane, este expusă la valori ale poluării aerului peste pragul recomandat de OMS.
Pentru a încerca și evalua această asociere dintre ozonul înregistrat la orașe și mortalitatea populației, o echipă de cercetători internaționali a analizat decesele și măsurile legate de mediul înconjurător (condițiile meteorologice și poluanții din aer) în 406 orașe din 20 de țări, pe mai multe perioade între anii 1985 și 2015.
Folosind informații dintr-o rețea de cercetare, experții au derivat un nivel zilnic mediu al ozonului (peste nivelul maxim de 70 μg/m3), particulele de materie (acele PM sau particulate matter măsurate de stațiile de monitorizare a calității aerului), temperatura și umiditatea relativă în fiecare orașul analizat, pentru a estima numărul zilnic de decese suplimentare atribuit ozonului (poluării cu ozon).
Cifrele arată că un total de 45.165.171 de decese au fost analizate în cele 406 orașe. În medie, arată sursa citată, o creștere de 10 μg/m3 a cantității de ozon în ziua curentă și în ziua anterioară a fost asociată c un risc cu 0,18% mai mare de deces, ceea ce sugerează o dovadă a unei asocieri potențial directe.
Aceste date se traduc printr-un număr de 6.262 de decese suplimentare în fiecare an (sau 0,2% din mortalitatea totală) în cele 406 orașe, iar acest număr ar fi putut fi evitat dacă aceste țări ar fi implementat standardele mai stricte de calitate a aerului, conforme cu recomandările OMS.
Acesta este un studiu observațional, așa că el nu poate stabili cauza, iar cercetătorii subliniază că are unele limitări. De exemplu, diferențele în monitorizarea și colectarea datelor la nivelul țărilor ar fi putut fi afectate de acuratețea estimărilor.
Sursa foto: rawpixel.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe