Newsflash
Internaționale Știri

Dispută în justiție pentru brevetele vaccinului anti-COVID

de L. Budin - apr. 26 2024
Dispută în justiție pentru brevetele vaccinului anti-COVID

Compania Moderna și alianța Pfizer-BioNTech se vor înfrunta în tribunale din Londra şi din alte oraşe, în procese care privesc paternitatea şi dreptul de a utiliza tehnologia ARN mesager.

Un astfel de proces are loc la Londra, unde compania americană Moderna acuză partea adversă că a încălcat două brevete europene asociate cu vaccinul său dezvoltat împotriva SARS-CoV-2, informează AFP și Agerpres.

Înalta Curte din Londra va analiza „încălcările şi validitatea brevetelor EP 949, respectiv EP 565”, potrivit unei declarații făcute de un purtător de cuvânt al companiei Moderna. Gigantul american Pfizer şi compania germană BioNTech au răspuns acuzațiilor formulate de Moderna, spunând că brevetele în cauză nu sunt valide.

Un al doilea proces se va deschide la începutul lunii mai: Pfizer şi BioNTech vor contesta angajamentele asumate de Moderna în timpul pandemiei, de a nu da în judecată laboratoare care folosesc tehnologia sa aflată la baza vaccinurilor utilizate în lupta împotriva pandemiei.

Un purtător de cuvânt de la Moderna a explicat că laboratorul american și-a asumat acel angajament în perioada de vârf a pandemiei, dar a amendat ulterior angajamentul, în martie 2022.

De altfel, Moderna s-a angajat să nu deschidă procese privind producţia de vaccinuri bazate pe tehnologia sa împotriva pandemiei de COVID-19 contra ţărilor sărace. Potrivit producătorului american, litigiile sale în curs de desfășurare vizează ţările bogate, cum ar fi Statele Unite şi ţări din Europa – o astfel de procedură a început deja în Belgia.

În SUA şi Germania, Moderna a deschis procese încă din august 2022 împotriva Pfizer şi BioNTech. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe