Cum
trebuie să-şi aleagă medicii români revista în care să publice rezultatele unei
cercetări? Sunt recomandabile revistele ISI publicate în România? Cu două excepţii,
acestea au un factor de impact subunitar, atunci când nu tinde către zero. (Dr. A. M.)
E greu de spus cine a
contribuit cel mai mult ca partea „bună“ să câştige al Doilea Război Mondial.
Când am început să citesc, în 1954, răspunsul mi se părea evident –
generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin şi lunetiştii care primiseră titlul
de Erou al Uniunii Sovietice în timp ce omorau, metodic, ofiţerii germani în
ruinele fumegânde ale Stalingradului. Mai târziu, mi s-a spus că, de fapt, războiul
a fost câştigat de generalii Dwight „Ike“ Eisenhower în Europa şi Douglas
MacArthur în Asia. La vârsta raţiunii, am început să înţeleg că războaiele, ca şi
revoluţiile, sunt câştigate de oameni care rămân mai tot timpul în umbră. Unul
dintre ei a fost Vannevar Bush (1890–1974), care a fost numit de preşedintele
Franklin D. Roosevelt la cârma a ceea ce era numit, benign, United States Office of Scientific Research
and Development, în fapt agenţia care a coordonat, „cap-coadă“, proiectul
Manhattan, adică producţia arsenalului de bombe atomice care a pus punct, la
Hiroshima şi Nagasaki, ultimei conflagraţii globale şi care a determinat cursa
înarmărilor din timpul Războiului Rece, pierdut de lagărul comunist.
Tot lui Vannevar Bush
îi datorăm următoarea profeţie, făcută în articolul intitulat „As we may think“, publicat în The Atlantic în iulie 1945: „wholly new forms of encyclopedia will
appear, ready made with a mesh of associative trails running through them“.
Acestea sunt acum familiare tuturor celor care au acces la internet. În 1955,
ideea lui Vannevar Bush a fost pusă în practică, pentru prima oară, de Eugene
Garfield, de la University of Pennsylvania, care a înfiinţat un Institute for Scientific Information
(ISI) şi a început să publice Science
Citation Index, volume cu apariţie lunară, în care era înscrisă istoria citărilor
fiecărui articol publicat în revistele care ajungeau la National Library of
Congress.
Numărul citărilor
fiecărui articol este folosit pentru calcularea factorului de impact al celor 15.000 de reviste înregistrate în
baza de date ISI. Factorul de impact este numărul de citări al articolelor
publicate de o revistă în ultimii doi ani, împărţit la numărul de articole
publicate în această perioadă, cu excepţia editorialelor, prezentărilor de caz şi
scrisorilor către editori.
Cei mai recenţi
factori de impact ai celor şapte reviste medicale din România înregistrate de
ISI sunt, cu o singură excepţie, modeşti (v.
tabelul). Dar măsura în care acest fapt ar trebui să influenţeze felul în
care medicii din România aleg revistele cărora să le trimită rezultatele unei
cercetări este dificil de apreciat.
Înainte de a încerca
să ofer un răspuns, trebuie să mărturisesc că, până să citesc Legea Educaţiei
Naţionale din România, promulgată în 2011, cu surle, trâmbiţe şi vuvuzele, de
un tânăr ministru ce dovedea mai multa aroganţă decât înţelepciune şi mai multă
suficienţă decât discernământ, nu ştiam mai nimic despre factorul de impact. Nu
ştiam, pentru că nu-mi lipsea, adică nu era ceva care mi-ar fi folosit în
publicarea articolelor mele şi nu le influenţează nici din 2011 până acum. În
domeniile în care am publicat, ştiam care sunt revistele bune, cele de calibru
mediu şi cele de la coada plutonului şi asta îmi ajungea pentru deciziile
„tactice“ legate de studiile pe care doream să le public.
Aşa că trebuie să
folosesc instrumentele empatiei, adică voinţa de a înţelege felul în care
gândesc şi acţionează alţii, pentru a răspunde întrebării. Şi utilizez un
scenariu practic, al cuiva care a terminat un studiu clinic, observaţional, în
gastroenterologie. În acest caz, aş face mai întâi o listă cu cel puţin patru
reviste, în ordinea factorilor de impact: Gastroenterology
(12,8), American Journal of
Gastroenterology (7,6), Digestive
Diseases and Sciences (2,3) şi revista românească Journal of Gastrointestinal and Liver Diseases (1,9). Aş începe
prin a trimite la prima revistă de pe listă, nu cu speranţa că va fi acceptat
pentru publicare, ci pentru a căpăta avizul referenţilor şi a modifica astfel
articolul conform criticilor lor. Speranţa, pentru că e mai probabil ca articolul
să fie respins de colectivul editorial înainte de a fi trimis referenţilor.
Urmează a doua revistă de pe listă, cu aceeaşi speranţă de a obţine, gratis,
sfatul unor experţi. Dacă şi de data aceasta articolul este respins sumar, aş
lua o pauză de reflecţie, să înţeleg ce se întâmplă: încerc să sar peste o ştachetă
pusă prea sus, articolul e prost scris, studiul e prost conceput sau
concluziile nu sunt sprijinite de rezultate? După corectarea deficienţelor,
articolul va fi gata să plece către o revistă de calibru mediu, a treia de pe
listă, şi numai apoi la revista din România.
De ce e mai bine,
pentru cineva din România, să publice în Digestive
Diseases and Sciences (2,3) şi nu în Journal
of Gastrointestinal and Liver Diseases (1,9), dacă factorii de impact sunt
atât de apropiaţi? Pentru că atât autorii lucrării, cât şi revista trebuie să
intre în circuitul internaţional al valorilor. Dincolo de cifrele aride create
de numărul de citări, contează percepţia că oameni din România pot convinge
editori străini să le publice opera, iar autorii străini găsesc într-o revistă
din România vehiculul pentru a ajunge la notorietate.
Aequanimitas este titlul unui
discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii
interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum
sunt.