Venerabilul dr. Pantelimon Miloşescu, binecunoscut medic otorinolaringolog,
este totodată un pasionat cercetător al documentelor de iatroistorie, vechi
înscrisuri pe care le decriptează şi le interpretează de o manieră personală în
texte care, în subsidiar, mi se pare că sunt moralizatoare la adresa generaţiei
june, din ce în ce mai puţin interesate în a cunoaşte trecutul, în general, cel
al medicinii româneşti, în particular. Chiar dacă acest trecut a fost ilustrat
de mari personalităţi, recunoscute adesea şi în afara graniţelor naţionale.
Uneori, inclusiv pentru deţinerea unor priorităţi într-o specialitate sau alta.
Dsa redactează neobosit articole şi cărţi, cu onoranta pasiune a amatorului. A
fi „amator“ nu are, cum uneori este acreditat, conotaţii diminutive; din contră,
amatorul este un pasionat al arealului său de investigaţie, un „iubitor“, fără
a fi însă neapărat un specialist, adică un profesionist „şcolit“ al domeniului.
Iar buna intenţie compensează inadvertenţe ţinând de metodă.
De curând, dl dr. P. Miloşescu şi
colaboratoarea dsale, dr. Daniela
Iosefina Miloşescu, medic primar medicină de familie şi popularizatoare a
unor noţiuni tangente problematicii sanitare (ex. vol. „Ciupercile otrăvitoare
din flora spontană a României“) oferă cititorilor lucrarea Din trecutul tuberculozei şi
victime memorabile din România (112 pp, ilustraţii alb/negru, Ed.
Tridona, Olteniţa, 2012).
În prefaţă, autorul principal, după o serie
de generalităţi asupra tuberculozei, cu ţintă – probabil lămuritoare – publicul
larg, boală identificată, pentru localizarea osoasă, chiar şi la mumiile
egiptene şi cunoscută de grecii antici (care o numeau phtisisi), îşi dezvăluie
intenţia să prezinte „înfiinţarea şi evoluţia Spitalului de tuberculoză
«Filaret»; societăţile particulare de luptă împotriva tuberculozei; personalităţile
medicale în lupta antituberculoasă şi, în final, şpeţ unele dintre victimele
memorabile ale acestei boli“. Cele patru capitole ale cărţii se subsumează
proiectului anunţat: primul – despre
înfiinţarea şi evoluţia în timp a Spitalului „Filaret“ (inaugurarea în 1906,
direcţia medicală fiind asigurată de dr. Al Slătineanu, iar dispensarul conex,
încredinţat dr. Ştefan Gracovski, ajutat de colegii: Ecaterina Arbore şRalliţ şi
Atanasiu-Vergu şcorect, Athanasiu-Verguţ. Iniţial – menţionează autorii –, în
bugetul Ministerului de Interne se prevăzuse suma de 75.000 de lei, insuficientă,
care va fi corectată printr-un supliment, oferit de de Barbu Ştirbey, cu încă
20.000. Donaţiile particulare însă vor continua cu, de pildă, cea a lui Manea ş?ţ
Bellu, de 60.000 de lei, ori cele ale bancherului român de origine greacă
Cristofi şChristofiţ Zerlendi. Sunt interesante mijloacele de diagnostic
folosite, precum oftalmoreacţia, cutireacţia, diazoreacţia, iar ca tratamente:
tuberculina, pneumotoraxul artificial după metoda Forlianini etc. Evoluţia va
fi continuă, paralelă cu mai buna cunoaştere a maladiei, cu apariţia şi îmbogăţirea
legislaţiei). Al doilea capitol este consacrat societăţilor:
pentru profilaxia şi asistenţa tuberculoşilor săraci; pentru combaterea bolii
la copii; pentru izolarea tuberculozei şi studiul acestei maladii – Ligii naţionale
„în contra“ tuberculozei şi, în final, oferirii unor amănunte despre Societatea
de Ftiziologie, secţie profesională a fostei USSM. Bibliografia folosită –
documente de arhivă, reviste, dări de seamă, mai ales, ale acestor societăţi –
cuprinde o perioadă îndelungată: 1898–1966. Spaţiul cel mai amplu este
consacrat capitolelor ultime:
„Personalităţi medicale în lupta antituberculoasă“ (Ştefan Irimescu este
primul ftiziolog român, care, timp de câteva decenii, va conduce Spitalul
Filaret, apoi Marius Nasta, cel care va dirija prima Clinică de ftiziologie
bucureşteană, la cârma căreia, din 1962, va fi numit profesorul C. Anastasatu.
Dar nu lipsesc dintre „medalioane“ numele şi contribuţia directă sau indirectă
la progresul ftiziologiei, apoi al chirurgiei toracice, al unor mari medici,
precum: Iacob Felix, Victor Babeş, Mihail Petrini-Galatz, Gh. Proca, Ion
Radovici, Ion Cantacuzino, Ion V. Bălănescu, Leon Liviu Daniello, Maximilian
Popper, Nicolae Bumbăcescu ş.a.) şi a celui intitulat „Victime memorabile ale
tuberculozei“. Acest din urmă capitol este sub raportul informaţiei (lacunară,
cu erori de interpretare), unul care, în opinia noastră, putea lipsi, chiar dacă
numărul de pagini al lucrării ar fi fost mai restrâns. Poetul numit de autor „Ştefan
Petrică“ este primul poet simbolist declarat, cum îl numea G. Călinescu, iar
numele său este: Ştefan Petică. Panait Cerna, epigon al lui Eminescu, e
considerat un poet intimist şi tradiţionalist, iar „orientarea realist-critică“
şi „înfăţişarea în scrierile sale a vieţii de mizerie şi de umilinţă a ţărănimii
exploatate“ sunt aserţiuni din manuale de literatură pentru uz şcolar din anii
’50–’60 ai secolului trecut. Ca şi cele privindu-i, de pildă, pe Ion Păun
Pincio („talent dăruit pentru strălucire în constelaţia literelor româneşti“),
Traian Demetrescu („care a luptat sub flamura roşie a socialismului“),
necunoscutul Eugen Todie (cu romanul său „«Hârdăul lui Satan», inspirat din viaţa
mediilor proletare“). Nu pot fi „victime memorabile“
foşti bolnavi de tuberculoză precum: actorii P. Neculau, Marghioala, Stereanca,
N. Teodor ori Petre Bellu „de profesiune tâmplar, care a scris la ziarele şi
revistele socialiste, precum «Tempo» şi «Frontul»“ etc. şi nici chiar Ştefan
Gheorghiu („înflăcărat militant al mişcării muncitoreşti“, care a suferit de plămâni
– tuberculoză – „din cauza chinurilor îndurate în beciurile poliţiei“). Recenta
lucrare a doctorilor Miloşescu adaugă un plus de cunoaştere istoriei endemiei
tuberculoase în ţara noastră, eforturilor unor generaţii succesive de medici
pentru a restrânge mortalitatea şi a diminua morbiditatea prin această boală,
nicăieri încă înfrântă.
