Doi pacienţi şi o asistentă medicală din cadrul Institutului Clinic Fundeni (ICF) au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat al instituției, asistenta medicală nu avea simptome. Aceasta nu a intrat în contact cu niciun pacient. Atât asistenta medicală cât și cei care au intrat în contact cu ea au purtat echipament de protecție.
La ICF se testează de COVID-19 orice pacient care necesită internarea. Totodată sunt testaţi toţi angajaţii care lucrează în secţiile cu bolnavi în stare gravă.
„Am testat-o fiindcă am început să testăm personalul. Testăm pacienţii şi personalul. Testarea pacienţilor si a personalului ne permite depistarea de timpuriu a oricărui posibil focar şi, totodată, identificarea cazurilor asimptomatice pentru continuarea în siguranţă a activiăţii uniţăţii medicale. Astfel am identificat o persoană complet asimptomatică şi am izolat-o, respectiv asistenta medicală”, a explicat conf. Dr. Anca Coliţă, manager IC Fundeni.
Conducerea ICF face toate eforturile să țină secțiile cu pacienți imunodeprimaţi cât se poate de sigure. De aceea, este testat personalul care intră în zonele verzi. Se încearcă astfel, să nu fie dus nici un pacient, indiferent de simptome, în secțiile unde sunt pacienți internați cu boli grave.
Sursa citată precizează că cei doi pacienţi au fost transferaţi în spitalele COVID-19.
„Orice pacient care necesită internarea în Institutul Clinic Fundeni este izolat, i se face testul COVID și stă în zona de izolare, singur în salon, până avem rezultatul testului. Dacă este negativ, se duce în zona verde a secției, dacă este pozitiv se transferă la spital dedicat COVID-19. Cei doi pacienţi au fost testaţi. Ei aşteptau rezultatul testului în izolare. Am făcut ancheta pentru fiecare din ei. Tot personalul cu care au intrat în contact a purtat echipament de protecție. Când am primit testul pozitiv, i-am transferat”, a spus prof dr Alina Tănase director medical ICFundeni.
Din 6 aprilie, ICF face teste pentru COVID-19. În prezent se fac 160 teste pe zi.
Sursă imagine: Pixabay
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe