Newsflash
Știri

Pediatrii englezi cer să li se interzică părinților să-și bată copiii

de L. Budin - apr. 18 2024
Pediatrii englezi cer  să li se interzică părinților să-și bată copiii

Pediatrii britanici au cerut ca părinților să li se interzică lovirea copiilor, în Anglia şi în Irlanda de Nord. Ei critică legea actuală ca fiind „periculos de vagă”, fiindcă permite aplicarea de pedepse „rezonabile”.

Scoţia a adoptat în 2019 o lege care interzice lovirea copiilor de către părinţi, devenind prima naţiune dintre cele patru care alcătuiesc Regatul Unit care incriminează pedepsele corporale aplicate copiilor. Ţara Galilor i-a urmat exemplul în 2022, informează AFP și Agerpres.

Colegiul Regal de Pediatrie şi Sănătate Infantilă a solicitat miercuri să se procedeze la fel în Anglia şi Irlanda de Nord, eliminând din lege argumentul „pedepsei rezonabile”.

Instituția cere partidelor politice să îşi ia „angajamente semnificative cu privire la această problemă importantă legată de drepturile copiilor”, în condiţiile în care în acest an vor avea loc alegeri legislative în Marea Britanie.

Legile actuale privind pedepsele fizice sunt nedrepte şi periculos de vagi, este de părere pediatrul Andrew Rowland, directorul departamentului de protecție a copilului din cadrul Colegiului, ele situându-se într-o zonă gri unde „unele forme de pedepse corporale pot fi legale, în timp ce altele nu”. 

Specialistul spune că se află frecvent în situaţia în care au fost comise violențe fizice împotriva unui copil, dar că întâmpină dificultăţi în a explica regulile părinţilor, din cauza ambiguităţii legii.

Lipsa de claritate a legii poate spori complexitatea identificării cazurilor de abuz asupra copiilor, consideră el. 

Suedia a interzis aplicarea de pedepse corporale copiilor încă din 1979. În 2019, Franța a devenit cel de-al 56-lea stat care a interzis violenţa fizică în cazul copiilor. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe