Pe 22 septembrie dimineața, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Mehedinți au realizat 64 de percheziții domiciliare.
Perchezițiile au avut loc în județele Mehedinți, Dolj și Caraș-Severin, la persoane bănuite că au eliberat adeverințe de vaccinare false, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Acțiunea s-a derulat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și uz de fals.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 15 mai - 25 iunie a.c., doi bărbați din Drobeta-Turnu Severin, angajați ai unei instituții publice, ar fi accesat, fără drept, o aplicație informatică și ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva Covid-19.
Astfel, pentru 96 de persoane, ar fi fost generate adeverințe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva COVID-19.
Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri și propunerea măsurilor legale, se arată în comunicat.
Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe