Ediţia din acest an a Simpozionului Naţional
al Societăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) aduce câteva noutăţi
importante. Pe lângă oaspeţii de seamă din străinătate, tradiţionala bursă de
neuroendocrinologie „Grigore Coculescu“, programul manifestării include
abordarea patologiei neuropsihoendocrine subclinice, precum şi a
neuroendocrinologiei ritmurilor. Acestea dau şi tema celei de-a XIX-a ediţii a
întâlnirii specialiştilor endocrinologi, neurologi, psihiatri şi psihologi.
Printre altele, simpozionul RPNES îşi propune să ajute tinerii medici, şi nu
numai, să privească dincolo de linia orizontului şi să-şi desăvârşească pregătirea
profesională. Despre noutăţile şi temele de discuţie ale întrunirii ce va avea
loc la Sibiu, între 30 mai şi 1 iunie, am vorbit cu conf. dr. Corin Badiu, preşedintele executiv RPNES.
– Ce invitaţi din străinătate vor fi prezenţi
la Simpozionul RPNES de anul acesta?
–
Vom avea oaspeţi de seamă, alături de care colaborăm de mai mult timp. Va fi
prezent prof. dr. Leonidas Duntas, un atenian celebru în patologia tiroidiană şi
în documentarea impactului seleniului asupra acesteia. Cu profesorul Duntas
avem colaborări legate de cancerul tiroidian şi de patologia tiroidiană,
privind carenţa de iod şi cea de seleniu. Este, de asemenea, invitată o fostă
colaboratoare de-a noastră, dr. Maria Fleşeriu, care lucrează acum la
Universitatea din Oregon, Portland. Colaborarea cu ea se axează mai mult pe
tumori hipofizare, fiind expertă în patologia tumorală a hipofizei, mai ales în
boala Cushing.
– Sunt specialiştii români pregătiţi pentru a
diagnostica şi trata la cele mai înalte standarde tumorile tiroidiene?
–
Sunt foarte bine pregătiţi. Patologia tiroidiană este cea mai frecventă
patologie endocrină, după diabetul zaharat, preluat însă de colegii dintr-o altă
specialitate. Patologia tiroidiană este importantă din două aspecte: impactul
asupra comportamentului, dezvoltării neuropsihice şi evoluţiei normale a
dezvoltării in utero şi după naştere,
pe parcursul copilăriei şi al pubertăţii şi apoi pe toată perioada adultă. Ne
aflăm la zece ani de la implementarea programului naţional de iodare universală
a sării, un moment de bilanţ, dar şi de acţiune pentru dezvoltarea domeniului
prin colaborări interdisciplinare între endocrinologie, neurologie şi
psihiatrie pediatrică. Neuroendocrinologia tiroidei este o zonă de focus
important în domeniu şi aceasta va fi, în bună măsură, şi ţinta demersului
nostru ştiinţific de la Sibiu din perioada 30 mai – 1 iunie.
– Care ar fi poziţia României în Europa în
ceea ce priveşte psihoneuroendocrinologia?
– Ne
situăm printre primele ţări care au o societate specifică în acest domeniu şi
aceasta datorită profesorului Mihail Coculescu, care a înfiinţat RPNES şi a
promovat spiritul colaborării interdisciplinare. Înfiinţată în anii ’90, RPNES
este o societate de nişă, în care vrem să aflăm cum hormonii influenţează
comportamentul; sunt o mulţime de elemente care fac ca această societate să fie
mereu actuală, cel mai important dintre acestea fiind resursa umană – specialiştii
de vârf în domeniile endocrinologie, neurologie, psihiatrie şi psihologie.
– Medicul care merge la un simpozion este
interesat fie de un anumit speaker, fie de o temă de discuţie de actualitate.
Ce dezbateri credeţi că îi vor atrage cel mai mult pe participanţii din acest
an?
–
Cel mai important aspect cred că este abordarea practică, larg reprezentată la
ediţia de anul acesta. Cu toate acestea, avem şi colegi care fac cercetare
fundamentală foarte bine; aici vorbim de medicina translaţională, adică în ce
mod cercetările de vârf intră repede în practica clinică curentă. Există o
tendinţă de valorificare cât mai rapidă a rezultatelor fundamentale în domeniul
clinicii. De asemenea, putem discuta în domeniul acesta de interferenţă
psihoneuroendocrină, de cazuri aparţinând unor sindroame rare, care necesită o
abordare interdisciplinară. Performanţa rezultă din echipă, din abordarea
psihoneuroendocrină, rezultă din echipele pe care noi le formăm cu colegi din
domeniile conexe – endocrinologie, psihiatrie, neurochirurgie, neurologie,
medicină moleculară. Nu de puţine ori, este important să ne ştim limitele, să ştim
cum să le depăşim şi să ne găsim sprijin în colegii din străinătate, care au
acces la tehnologii mai înalte.
– În cadrul manifestării din acest an, veţi
aborda în mod special patologia subclinică. De ce aţi făcut această alegere?
–
Progresul medicinii ne-a permis să aflăm stări patologice înainte de faza
clinică de boală. Astfel, prin investigaţii amănunţite, s-a scos în evidenţă o
clasă de boli, numite subclinice, adică omul este bolnav înainte de a se simţi
el bolnav. Aspectul este esenţial, deoarece necesită o atitudine profilactică;
desigur, este mai important să prevenim decât să tratăm, dar prevenţia se referă
la detecţia stărilor subclinice de alterare a sănătăţii. Înainte ca omul să se
simtă bolnav, el prezintă modificări ale parametrilor biologici, care trebuie
verificate şi corectate, iar corecţia înseamnă atitudini, dietă, stil de viaţă şi
tratament.
– În cazul acestei patologii subclinice,
despre ce rată de diagnosticare vorbim?
–
Rata de diagnostic preclinic este din ce în ce mai mare şi motivul pentru care
ne întâlnim este pentru a transmite acest mesaj, în special medicilor din linia
întâi şi mai departe pacienţilor: patologia subclinică poate fi documentată
prin evaluări standard făcute la diferite intervale de timp, fără să fie nevoie
să ne simţim rău într-o anumită privinţă. Patologia neuropsihoendocrină
subclinică ar putea avea drept conotaţie patologia tiroidiană subclinică,
hipertiroidia şi hipotiroidia subclinică – fiecare având implicaţii în
comportament. De exemplu, depresia este mai frecventă în hipotiroidia subclinică,
în timp ce starea de anxietate, de nelinişte este mai frecventă în hipertiroidia
subclinică. Aceste modificări subclinice ale funcţiei tiroidiene sunt
importante în stări speciale cum este sarcina şi trebuie să creştem gradul de
informare a populaţiei cu privire la aceste situaţii. Dacă oamenii sunt informaţi,
atunci ei au mai multă grijă de propria sănătate. Revenind, patologia tiroidiană
autoimună este foarte frecventă şi, dacă într-un anumit grup de populaţie, de
exemplu la femeile peste 50 de ani, efectuăm dozarea parametrilor tiroidieni,
anticorpii antitiroid-peroxidază, TSH, fT4 – standardul de explorare biochimică
tiroidiană –, de multe ori găsim parametrii normali şi titru mare de anticorpi.
Aceştia din urmă poartă cu sine o ameninţare asupra tiroidei şi, într-un
interval mai mic sau mai mare de timp, duc la o hipotiroidie subclinică, care
aduce depresie, se însoţeşte de un colesterol seric crescut, deci un risc
cardio- şi cerebrovascular. Bineînţeles, toate acestea nu se întâmplă de pe o
zi pe alta, ci în mulţi ani şi tocmai din acest motiv este important ca oamenii
să fie informaţi şi să-şi facă analizele anual.
– Simpozionului RPNES din acest an va aborda şi
neuroendocrinologia ritmurilor. De ce este aceasta importantă?
– Cu
toţii funcţionăm într-un regim de viaţă trepidant şi ritmurile biologice sunt
profund modificate de ritmurile sociale şi profesionale. Undeva, această
interferenţă între ritmul biologic, stabilit prin evoluţie în decurs de
milioane de ani, şi ritmul social, stabilit prin evoluţia socială în mai puţin
de o sută de ani, face ca viaţa să fie din ce în ce mai alertă. Astfel,
adaptarea la noile ritmuri nu este un lucru uşor. Sunt elemente care trebuie
luate în considerare şi prin prismă biologică, nu numai socială.
Neuroendocrinologia ritmurilor vizează aceste aspecte.
– Sunteţi unul dintre fondatorii Societăţii Ştiinţifice
a Studenţilor Medicinişti (SOMS). Va exista şi o secţiune dedicată studenţilor,
în cadrul simpozionului?
– Nu
avem o astfel de sesiune în cadrul RPNES, însă vor fi prezenţi şi studenţi care
fac parte din SOMS. Deocamdată, vin cu lucrări şi încurajăm participarea lor.
– Tradiţionala bursă de neuroendocrinologie
„Grigore Coculescu“ va fi acordată şi în acest an?
–
Intenţionăm să o oferim şi la această ediţie. Laureaţii de până acum au fost
colegi tineri, care au deschis punţi, au stabilit legături academice cu centre
de referinţă din străinătate. Vorbim de Copenhaga, Oxford, Stockholm,
Montpellier, dar şi unele din SUA. Bursa constă într-un stagiu de pregătire şi
dezvoltare profesională, pe parcursul verii, timp de şase săptămâni, într-unul
din centrele cu care avem colaborări ştiinţifice.