Când treci pragul Teatrului Nottara în contextul în care am făcut-o acum câteva zile, pentru a vedea cea mai nouă dintre premierele propuse, spectacolul „Mama”, premisele sunt... riscante. De ce? Pentru că autorul este Florian Zeller, unul dintre cei mai interesanţi creatori ai Franţei contemporane, autorul piesei de teatru după care a fost adaptat filmul „The Father”, a cărui regie o și semnează. Pelicula a obţinut Premiul Oscar la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” (pentru interpretarea fabuloasă a lui Anthony Hopkins) și la categoria scenariu-adaptare. Așadar, trupa bucureșteană s-a angajat, chiar dacă indirect, într-un onorant dialog la distanţă cu aceste nume celebre, iar rezultatul a fost pe măsură.

Echipa de actori condusă de Cristi Juncu, unul dintre cei mai prolifici și interesanţi regizori ai generaţiei sale, ne propune o poveste despre un personaj confruntat cu eșecul feminităţii, eșec generat de obsesia maternităţii. O criză petrecută, asemenea tehnicii prezente în filmul mai devreme amintit, atât în planul real, cât și în cel imaginar. Cu deosebirea că, dacă în „Tatăl” ruptura dintre adevăr și ficţiune era generată de boala Alzheimer care confuza atât personajul principal, cât și percepţia spectatorului-martor, în „Mama”, acest clivaj are loc graţie obsesiilor oniricului privit din perspectiva personajului central. Înstrăinată în cuplu, femeia încearcă să evadeze în iubirea pentru fiu, una transformată în compulsie și eșuată, în final, într-o capitulare la limita clinicului.

Energie și farmec

Etalată astfel, povestea pare a avea toate caracteristicile unei profunde drame psihologice. Și totuși, spectacolul nu are defel abordarea sumbră a acestui gen. Graţie unei regii inteligente și inventive, dar și a unei prestaţii excepţionale a protagonistei, spectacolul debordează de energie și de... farmec! Catrinel Dumitrescu (Anne), aflată într-o formă de zile mari, face o adevărată demonstraţie de măiestrie actoricească, schimbând abordările cu o dezinvoltură dezarmantă.

Vedem pe scenă o adevărată maestră a genului ingenuu comic (poate cea mai bună ingenuă comică pe care a dat-o teatrul românesc de la Vasilica Tastaman încoace), care are capacitatea incredibilă de a „întoarce armele”, uneori pe durata aceleiași replici!, într-o probă bine stăpânită de dramatism sau chiar de grotesc. Greu de evitat prestaţia din rolul Anne a vedetei Teatrului Nottara la nominalizările Premiilor UNITER din acest an.

Sorin Cociș, în rolul soţului, Pierre, se dovedește același actor inteligent, rafinat, a cărui inteligenţă scenică a reușit să transforme un rol mai puţin ofertant într-o prestaţie care se poate adăuga cu succes unei cariere solide. Distribuţia este completată de fiul Nicolas (Vlad Bălan) și partenera acestuia, Élodie (Diana Roman), doi tineri actori al căror aport la reușita serii este incontestabil.

Alături de regia consistentă a lui Cristi Juncu, spectacolul s-a bucurat de scenografia Carmencitei Brojboiu, a cărei experienţă este dovedită de excelentele rezolvări scenice pe care le pune la dispoziţia regizorului, și de muzica originală a Cristinei Juncu, cu un start în carieră caracterizat printr-o spectaculoasă polivalenţă artistică.

Concluzionând, „Mama” Nottara-ului reprezintă o probă de forţă a unui teatru confruntat în ultimii ani cu nenumărate dificultăţi de ordin administrativ, pe care însă le-a depășit cu brio, rămânând aceeași instituţie artistică imposibil de evitat de iubitorii Thaliei.