Newsflash
Știri

Rezidenţiatul de primăvară, prins în birocraţie

de - mar. 7 2012
Rezidenţiatul de primăvară, prins în birocraţie
   După ce, la începutul anului, dl conf. dr. Ritli Ladislau, ministrul sănătăţii, declarase, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, că se va organiza o nouă sesiune extraordinară de rezidenţiat în primăvara lui 2012, iar ulterior proiectul de ordin privind organizarea concursului în sesiunea 25 martie, pentru locurile şi posturile rămase neocupate în sesiunea trecută, a şi fost publicat pe site-ul MS, lucrurile au intrat într-un con de umbră. Cum suntem deja în luna martie, a devenit clar pentru tinerii medici interesaţi să susţină examenul din această sesiune că termenul propus iniţial a fost depăşit. Dând curs întrebărilor primite pe adresa redacţiei, am vrut să aflăm care este, în prezent, soarta concursului din această primăvară. Am aflat, de la oficiali din MS, că, până la emiterea ordinului de aprobare a metodologiei de concurs, este necesară modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009. În acest sens, actul legislativ amintit, deja elaborat, aşteaptă ultimele avize din partea ministerelor implicate, urmând apoi să obţină aprobarea Guvernului. Astfel, după ce vor fi obţinute avizele de la Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, alături, desigur, de avizul Ministerului Sănătăţii, proiectul va fi supus aprobării Guvernului. După aceea, metodologia pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat va fi aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii. Schimbarea executivului, în luna februarie, a însemnat şi amânarea actului legislativ amintit. (V. m.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe