Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat centrul modular pentru copii cu afecțiuni grave care va funcționa în cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că aproape 500 de copii s-au născut până acum în cadrul proiectelor FIV1 și FIV2.
Printre caracteristicile sindromului inflamator multisistemic la copii (MIS-C) asociat infecţiei cu SARS-CoV-2 se numără inflamaţia „extremă”, febra, simptomele abdominale, conjunctivita și erupţiile cutanate.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a fost dotat cu un aparat de anestezie de înaltă performanță.
Copiii în vârstă de minimum 12 ani ar trebui să poarte măști în aceleași condiţii ca și adulţii, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit recomandărilor OMS și UNICEF.
Un studiu realizat pe pacienți pediatrici cu COVID-19 arată că micuții au o încărcătură virală mai mare decât adulții spitalizați. Totodată, copiii ar putea contribui la transmiterea COVID-19 mai mult decât se credea până la acest moment.
La Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca se desfășoară un program pentru elaborarea unui ghid naţional de oncopediatrie. Despre acesta, dar și despre deficitul de medici în domeniu ne-a vorbit dr. Elena Diana Olteanu.
Săptămâna Mondială a Alăptării este celebrată anual între 1 şi 7 august. Această perioadă a fost aleasă pentru a marca semnarea Declaraţiei Innocenti privind Protecţia, Promovarea şi Susţinerea Alăptării, în august 1990.
Medicul pediatru Mihai Craiu a atenționat, pe pagina pe care o administrează „Spitalul Virtual pentru Copii”, asupra faptului că vara crește semnificativ numărul de cazuri de copii care au diaree și vărsături.
Conf. dr. Mihai Craiu este, probabil, medicul român cu cel mai mare impact în mediul online. Pe pagina pe care o conduce, abordează o problemă la zi, pe care o explică într-un limbaj accesibil.
Stafilococul auriu este principala cauză de infecţii asociate îngrijirilor medicale în unităţile de neonotalogie. Părinţii purtători pot expune nou-născuţii la colonizarea cu S. aureus, acesta fiind un factor predispozant pentru infecţia invazivă.
Am stat de vorbă recent cu dr. Asma Battah, medic voluntar în inițiativa Zâna Merciluță, despre ce înseamnă să lucrezi într-un cabinet stomatologic mobil.
Heinrich Hoffmann e considerat primul reprezentant al psihiatriei copilului. Faima lui mondială a venit însă de la o cărţulie pe care i-a scris-o propriului fiu, de 3 ani, de Crăciunul sărăcăcios al lui 1845.
Un cuplu de medici a postat pe o reţea de socializare o nouă „realizare”: nașterea unui băieţel. De ce am scris „realizare”? Pentru că așa a fost prezentată în mediul online.
Mai mulți angajați ai Spitalului de Copii „Marie Curie” sunt infectați cu noul coronavirus.
A venit luna iunie și e uzanţa să vorbim despre copii. Să ne gândim o clipă la copiii la care mai nimeni nu s-a gândit în ultimele două luni, sau nimeni dintre cei care ar fi trebuit să se gândească.
Multe postări am văzut în ziua de 1 iunie pe reţelele de socializare. Un entuziasm general îi cuprinsese pe toţi.
Pentru cei mici este nevoie de explicaţii pe înţelesul lor, din cauza angoaselor crescute cu care se confruntă în această perioadă. O resursă: "Povestea coronavirusului", apărută la Editura Pandora.
Ecografia musculoscheletală este o metodă utilă pentru diagnosticul anumitor fracturi la copii, precum cele ale părţii distale a antebraţului sau articulaţiei mâinii, sugerează o metaanaliză publicată în American Journal of Emergency Medicine*.
Proiectul-pilot “Traista cu sănătate”, existent de 8 ani în România, beneficiază acum de un manual digital disponibil gratuit copiilor și profesorilor, cu sprijinul Nestle România.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe