Acasă » ACTUALITATE » Știri
Activităţi de familie în Băneasa

Sute de părinţi și copii s-au bucurat de activităţi special create pentru ei, în perioada 6-8 mai, în cadrul Zilelor Comunităţii Băneasa, organizate de societatea civilă din zonă, în parteneriat cu Institutul Bahá,í de formare și dezvoltare comunitară.
Timp de trei zile, pe strada Gârlei din zona Băneasa au fost organizate concerte și discuţii în grupuri mari și mici. Vineri seară a avut loc un concert susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică și Fanfara Zece Prăjini, urmat de o sesiune de muzică și dans în aer liber.
În cele trei zile ale evenimentului, adulţii au putut participa la ateliere cu teme precum „Rolul educaţiei și al institutului de formare” sau „Contribuind la transformarea socială”. Concomitent cu acestea au fost organizate și ateliere pentru copii (5-11 ani) și juniori (12-15 ani). Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și Clotilde Armand, primarul sectorului 1 din București, au luat și ei parte la manifestaţie.
Zilele Comunităţii fac parte dintr-o serie de conferinţe și evenimente globale lansate de membrii Credinţei Bahá,í în peste 1.000 de cartiere din toată lumea. Scopul acestora este să creeze punţi între prieteni și vecini care își doresc să crească spiritual și material, în timp ce contribuie la îmbunătăţirea comunităţii lor.