Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Maternitatea SUUB va fi dotată cu un ventilator neonatal modern, datorită banilor strânși la Bucharest Half Marathon

Viața Medicală
Dan Dumitru MIHALACHE duminică, 12 mai 2019, ora 15:11

Peste 500 de alergători au participat, în echipa Salvați Copiii România, la Bucharest Half Marathon și au reușit să strângă 35.000 euro pentru dotarea maternității Spitalului Universitar de Urgență București cu un ventilator neonatal performant. La semi-maratonul București au participat aproximativ 10.000 de persoane.

Echipamentele medicale insuficiente vulnerabilizează capacitatea maternităților de a-i salva pe copiii născuţi prematur și cu patologii grave. Pentru cauza lor, 520 de persoane au intrat în echipa Salvaţi Copiii România, la semi-maratonul București, unde s-a strâns suma de 35.000 de euro. Suma va fi folosită pentru achiziționarea unui ventilator neonatal performant, care să îi sprijine pe medicii maternității de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) în salvarea vieţilor nou-născuților înainte de termen.

În maternitatea SUUB, centru multidisciplinar de referință pentru regiune, se nasc anual aproximativ 400 de prematuri, dintre care o medie de 150 au greutăți și vârste de gestație foarte mici. Aici ajung cazuri din întreaga țară, pentru îngrijiri medicale avansate, ceea ce explică rata crescută de nașteri premature, de 13-14%, față de 8,4%, media națională.

 

Peste 17.000 de prematuri se nasc anual în România

Conform celor mai recente date statistice oferite de Eurostat, peste 17.000 de prematuri se nasc anual în țara noastră. „Orice nou-născut prematur cu greutatea sub 1.500-2.000 de grame are nevoie de un incubator, pentru prevenirea hipotermiei ce poate avea consecințe fatale. Din cauza imaturității pulmonare și cerebrale, prima respirație este întârziată sau absentă, iar oxigenarea se realizează deficitar în absența intervenției medicale; aparatele de ventilație asigură supraviețuirea din primele clipe de viață și conduc la reducerea complicațiilor și sechelelor tardive.”, explică Adriana Dan, medic primar neonatolog, șef Secție neonatologie la SUUB.

„Prematurii intră într-o cursă pentru viață deloc ușoară, dar pe care o duc la capăt, dacă maternitățile au aparatură medicală vitală”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. În ultimii șapte ani, Salvați Copiii România a investit în dotarea a 88 de maternități și secții de nou-născuți din 41 de județe ale țării cu 515 echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 42.000 de copii. În 2019, 115 de aparate vor ajunge la alte 49 de maternități, în valoare de peste 1.000.000 de euro.

 

Cât costă viața unui prematur

Se estimează că îngrijirea unui prematur mic (sub 28 de săptămâni și sub 1000 g) costă aproximativ 1000 de euro pe zi, iar o zi de spitalizare în terapie intensivă neonatală este evaluată, în SUA, la 2.000-3.000 de dolari per pacient, în condițiile în care durata de spitalizare poate fi și de două-trei luni, adaugă dr. Adriana Dan: „Aceste costuri constituie o problemă și pentru țările cu economii foarte dezvoltate, cu atât mai mult pentru România, unde bugetul alocat sănătății este net inferior altor state din UE”.

Potrivit medicului de la SUUB, ar fi nevoie de o suplimentare a fondurilor dedicate îngrijirilor medicale pentru prematuri, „întrucât în ultimii 10-20 de ani nu s-au mai făcut investiții majore în dotarea cu echipamente medicale a maternităților din țara noastră, iar bugetul Programului Național de Terapie Intensivă Neonatală s-a redus de la an la an, deși nevoile reale sunt în continuă creștere”.

Etichete: ipsam

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.