Numărul pacienților cu AVC care ajung în spital a scăzut cu aproape 50%, avertizează medicii neurologi și radiologii intervenționiști cu ocazia Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral.
Statisticile arată că unul din patru adulți va avea un accident vascular cerebral, dar faptul că suntem activi fizic ne poate ajuta să reducem acest risc.
FDA a aprobat utilizarea unui software automat care permite detecţia rapidă, în trei minute, a ocluziilor trombotice ale vaselor mari.
Studiul FIDELIO-DKD și-a atins obiectivul primar de a demonstra rolul finerenonei în întârzierea progresiei bolii cronice renale (BCR) la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2.
Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov a primit premiul „Diamant”, acordat de European Stroke Organization, pentru tratarea pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale.
Noul coronavirus afectează nu doar sistemul pulmonar, ci și celula nervoasă. Experţii trag un semnal de alarmă faţă de această infecţie virală, care influenţează inclusiv vasele de sânge din creier.
A fost aprobat în Europa un dispozitiv care scade riscul de apariţie a evenimentelor cerebrale embolice la pacienţii trataţi prin implantare transcateter de valvă aortică (TAVI) sau prin alte proceduri de cardiologie intervenţională.
Potrivit unei cercetări noi de la Penn State College of Medicine, persoanele care au cancer sau care au supraviețuit unui cancer au un risc mai mare de a muri de pe urma unui accident vascular cerebral, în comparație cu populația generală. Anumite tipuri de cancer, însă, ar putea să crească și mai mult acest risc.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe