Electrocardiograma rămâne cea mai prețioasă metodă de
investigație paraclinică neinvazivă în cardiologie. Dacă o ureche bine educată
poate acoperi o parte din datele furnizate de ecocardiografie,
electrocardiogramei nu-i aflăm substituent. Adăugăm simplitatea și rapiditatea
efectuării, alături de costurile reduse. Examinarea traseului ekg trebuie făcută cu multă atenție,
iar citirea automată pe care o fac unele aparate mai noi nu atinge
performanțele de interpretare ale expertului cardiolog. John Mandrola
comentează recent cazuri de infarct miocardic omis, dar și de fibrilație
atrială eronat diagnosticată de aparate. Un exemplu selectat de noi din această
serie: pe baza rezultatului citirii automate a ekg care afirma fibrilația atrială, un pacient a primit
anticoagulante, sub care a făcut o hemoragie digestive superioară severă
cauzată de un ulcer gastric; de fapt, bolnavul era în ritm sinusal (3).
Numeroase alte studii confirmă erorile citirii automate a ekg și superioritatea clară a
interpretării expertului cardiolog (1, 2).
Atragem atenția asupra unui semn electrocardiografic neglijat
sau puțin cunoscut: alterarea postextrasistolică a fazei terminale. Ilustrăm
acest detaliu cu prezentarea succintă a unui caz.
Un bărbat de 62 de ani, diabetic, sub tratament cu antidiabetice
orale, fumător (circa 15 țigări pe zi), normotensiv, normolipidemic (la
limită), sedentar, suferind de o gonartroză bilaterală severă, obez, acuză
apariția recentă a unei senzații de opresiune precordială atunci când iese din
locuința încălzită în frig accentuat. Nu face efort, dar a avut un episod de
opresiune precordială asociată cu dispnee când a fost nevoit să meargă în ritm
mai rapid și purtând o greutate. S-a oprit pentru o perioadă scurtă de timp și
totul a revenit la normal. Jena (disconfortul precordial) nu a avut o
intensitate deosebită. O electrocardiogramă înregistrată în urmă cu cinci luni
avea aspect normal. Traseul de fond reprodus alăturat, efectuat după apariția
fenomenelor descrise mai sus, arată doar o alterare a undei T în V6,
respectiv T izoelectric, precum și unde T foarte șterse în D1 și
aVL. Semnificația acestor alterări minore este redusă. Sunt înregistrate și
două extrasistole ventriculare. Faza terminală a primului complex QRS–T
postextrasistolic este net alterată, cu unde T negative, de tip ischemic, în V5
și V6, respectiv teritoriul apical. Testul de efort nu se poate
efectua la acest bolnav. Se indică o coronarografie care arată o stenoză severă
(90%) pe artera descendenta anterioară stângă, fără leziuni critice în restul
arborelui coronarian.
Este cunoscută absența, în unele cazuri, a durerii din infarctul
miocardic la diabetici, dar și angina de efort care poate fi atenuată sau
absentă la aceștia, deși electrocardiograma arată în acel moment alterări clare
pe înregistrările Holter. Cazul prezentat arată valoarea examinării atente a
fazei terminale postextrasistolice. Studiind peste 200 de astfel de trasee, am
ajuns la concluzia că alterările ST–T postextrasistolice se întâlnesc nu doar
în cardiopatia ischemică, ci și în multiple alte suferințe miocardice. Semnul
este prețios, dar nu este specific pentru ischemie. Unii l-au considerat drept
„proba de efort a săracului”, afirmație exagerată. Specificitatea și
sensibilitatea sunt inferioare testului de efort, valoarea acestuia din urmă
fiind remarcabilă.
În concluzie, se atrage atenția asupra valorii alterărilor fazei
terminale postextrasistolice, care pot revela un substrat ischemic, dar și alte
tipuri de suferințe miocardice.
