Surse apropiate Comisiei Europene susţin că viitorul comisar european pentru sănătate va fi lituanianul Vytenis Andriukaitis. De profesie chirurg, cu multiple specializări (chirurgie generală, militară, abdominală, ortopedică, cardiovasculară), Andriukaitis a fost un participant activ în mişcarea antisovietică şi a semnat, ca deputat, Actul de restaurare a statului lituanian independent. Membru social-democrat al Parlamentului în mai multe legislaturi, este, din decembrie 2012, ministru al sănătăţii. Într-un interviu acordat, în urmă cu un an, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, lituanianul îşi exprima astfel viziunea: „Trebuie înţeles că nu se poate separa sănătatea de restul problemelor statului. Nicio societate nu are succes fără o sănătate cuprinzătoare. De aceea, pledăm în favoarea principiului Sănătatea în toate politicile. Ministerele răspunzătoare de sănătate, educaţie, afaceri sociale şi finanţe trebuie să lucreze împreună pentru ca sănătatea cetăţenilor să fie îngrijită cât mai bine cu putinţă.“ (A. N.)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe