„Când un ochi închis
afară înăuntru se deschide“... La telefon, se simţea cum vocea tonică a lui
Radu Sergiu Ruba căuta cu înfrigurare, printre versuri dragi, un nume pentru o
primă emisiune dedicată nevăzătorilor. Da, „Ochiul interior“! Iluminarea s-a
produs, după formularea mai multor variante, în urmă cu 20 de ani. Atunci s-a născut,
la Radio România, în Redacţia Ştiinţă–Învăţământ–Educaţie, prima emisiune
pentru nevăzători. S-a numit „Ochiul interior“, era realizată de tânărul
specialist în educaţie, scriitorul poliglot Radu Sergiu Ruba şi era prezentată împreună
cu studenta Oana Şulea, un tânăr „mesager al sănătăţii“ (membră a Asociaţiei
„Mesagerii Sănătăţii“, dedicată educaţiei copiilor pentru sănătate, mediu şi
comunicare).
Lucrurile au început
simplu (dar ştim bine – nu-i aşa? – că nu tot ce-i simplu devine automat
realitate): o idee bună (în Marea Britanie exista deja o emisiune pentru nevăzători)
a avut norocul să-l întâlnească pe cel în stare s-o pună în practică. De
atunci, emisiunea s-a impus, a supravieţuit cu succes tuturor „schemelor“
Radioului public – de vară, de toamnă, de primăvară sau de iarnă –, şi-a făcut
un public al său, alcătuit deopotrivă din nevăzători şi văzători, a primit nu
numai aplauze, ci şi colaborări consistente. A reuşit chiar să ajute substanţial
la colectarea de fonduri pentru viitorul centru de reabilitare a vederii aflat în
construcţie la Bucureşti.
Acum, când „Ochiul
interior“ împlineşte 20 de ani, apar, ca într-o recapitulare, în derularea
emisiunii: tonusul ei excelent, vocile cu dicţie impecabilă (în afara celei a
realizatorului, vocile Nicoletei Ruba şi a regizorului tehnic, Carmen Nicolau,
care prezintă sumarul, iar mai apoi ale colaboratorilor din ţară, dar şi voci
de „ascultători fideli“) şi imediat apoi apar faptele.
Un ascultător din
Turnu Măgurele (care urmăreşte emisiunea de 14 ani, de când, în urma unui
accident cu dezlipire de retină, a devenit nevăzător) apreciază caracterul
pragmatic, calitatea informaţiilor din domeniul legislativ, educativ, cultural,
sportiv. Nu, dânsul, din păcate, nu poate beneficia de Campania Asociaţiei Nevăzătorilor
de îmbunătăţire a vederii, dar a aflat cu bucurie, ca şi ceilalţi radioascultători,
de existenţa ei.
Poeta nevăzătoare
Ana H. din Cluj salută caracterul de pionierat al emisiunii, prima cu acest tip
de mesaj din spaţiul audio, cu cele două paliere de public ale ei: nevăzătorii
(care primesc informaţii vitale din domeniile amintite – legislativ, viaţă
socială, viaţă culturală), oameni cărora le întăreşte, concomitent, coeziunea,
solidaritatea, încrederea în sine, şi văzătorii, care primesc şi ei informaţii
utile şi au prilejul să afle despre nevăzători că aceştia formează o comunitate
cu oameni aleşi, structurată, solidară, implicată, capabilă să ofere mai mult
decât cere. „Ochiul interior“ este privirea înăuntru, o privire mai crudă, mai
exigentă decât privirea „în afară“, afirmă poeta.
Radu Sergiu Ruba
anunţă începerea unui proiect european major, care are în vedere pregătirea nevăzătorilor
pentru folosirea calculatorului. Se întrevede, aflăm, instruirea unui număr
mare de oameni şi angajarea lor.
Radu Ghizeşan
conduce filiala de la Cluj a Asociaţiei Nevăzătorilor şi este liderul unei
formaţii de jazz. Ascultăm cu plăcere muzica lui.
„Lumina
cuvintelor“, 15 minute în continuarea sărbătoritei, este sora mai tânără a
„Ochiului interior“ şi pune în... lumină remarcabilul talent literar al nevăzătorilor.
Se difuzează fragmente din opere care au câştigat premii la concursuri de
profil şi care cheamă, implicit, ascultătorii văzători spre o posibilă
colaborare la „cartea citită“ de la bibliotecile speciale ale nevăzătorilor.
Matur şi totuşi la
fel de tânăr ca acum 20 de ani, Radu Sergiu Ruba, devenit între timp şi preşedinte
al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, are, asemeni profesioniştilor de top
din media, planuri pe cât de mari, pe atât de concrete privind reabilitarea vieţii
noastre, deopotrivă văzători şi nevăzători. La mulţi ani!