Străbătut de peste un mileniu, drumul Sfântului Iacob are mai multe trasee ce pornesc din Franţa sau Portugalia și au ca destinaţie finală catedrala din Santiago de Compostela, oraș aflat în nord-vestul Spaniei, aproape de Atlantic. Este unul dintre punctele în care Pământul se termină, iar Soarele este înghiţit de ape la sfârșitul fiecărei zile, pentru a renaște în dimineaţa următoare. 

Ca să începi o nouă viaţă, a prins rădăcini superstiţia păgână că e nevoie să ajungi până la acest capăt de lume, să vezi cum Soarele este înghiţit de valurile Atlanticului,  să-ţi arzi hainele, să faci baie în ocean și să bei apă dintr-o scoică. După o asemenea călătorie, te vei întoarce acasă apt de a începe o nouă viaţă. În 1987, Camino de Santiago – Camino, pe scurt – a fost proclamat drept prima rută culturală a Consiliului Europei și, numai în ultimul deceniu, a atras peste 200.000 de pelerini anual, numărul fiind în continuă creștere. 

Ecaterina Petrescu Botoncea,  un medic în căutarea armoniei

„În Antichitate, școala medicală presupunea o pregătire complexă, plecând de la iniţierea în arta tămăduirii prin cunoștinţe de anatomie și leacuri, dar și una spirituală, legată de suflet, zei, etică”, spune dr. Ecaterina Petrescu Botoncea, medic specialist ATI. „Mulţi tămăduitori și-au căutat harul în apropierea de Dumnezeu, pelerinajul spre locurile sfinte fiind o cale de întâlnire a revelaţiei. Se spunea despre medici că, dincolo de știinţă, ei trebuie să fie, prin gândire, poeţi și preoţi”, adaugă medicul.

Simţurile  mi-au devenit  mai ascuţite,  empatia pentru omul în suferinţă a cunoscut noi valenţe, noi forme de împărtășire.

Deși într-o epocă modernă, și Ecaterina Petrescu Botoncea a avut acest impuls. Dintre cele trei mari pelerinaje creștine, spre Ierusalim, Roma și Santiago de Compostela, l-a ales pe cel din urmă, pe care l-a parcurs chiar de mai multe ori. Ce a împins-o spre acest drum? „Oboseala! Oboseala și dilemele secţiei ATI: simţeam nevoia unui sabat, a unei ieșiri din starea de suferinţă cu care eram îmbibată. Familia mea, fiii mei, deși ieșiţi de pe băncile școlii, aveau nevoie de mine într-o stare de armonie, nu într-o veșnică încrâncenare cu moartea”, mărturisește dr. Botoncea.

Pentru a fi pelerin, trebuie să te scuturi de comoditate

 „Am ales mersul pe jos. În această călătorie iniţiatică, sub cerul liber, te confunzi cu înaltul albastru, dar poate fi ploaie sau vânt, fiecare particulă de apă, de praf, de culoare ești chiar tu. Pentru a fi pelerin, trebuie să te scuturi de comoditate, să uiţi de foșnetul așternutului curat, să uiţi de moliciunea canapelei din faţa televizorului ori de pedala de acceleraţie. Fiecare metru se parcurge cu efort, cu transpiraţie, urci pe poteci abrupte, cobori printre bolovani, suporţi dureri, bătături, foame, crâncenă oboseală, te rogi pentru împrospătarea ultimelor puteri, garderoba se reduce la două schimburi de haine, iar așternutul, la un sac de dormit, pe care le duci ca melcul, în spinare. 

Dormi într-un fel de cazarme, primele adăposturi au fost amenajate în apropierea unor biserici, numite albergue. Ele pot avea dormitoare mari, cu douăzeci de paturi suprapuse, sau locuri strâmte, pe unde abia te strecori să ajungi la salteaua întinsă de jos, dar înveţi ce este bucuria sufletului, mai îndestulătoare decât tot confortul tău de acasă și, cu cât bagajul pe care îl porţi este mai mic, cu atât trupul și spiritul sunt mai libere… Am făcut, pe jos, trei pelerinaje spre Santiago de Compostela, un drum vechi de 1.200 de ani, care cândva avea poteci ce treceau și prin Muntenia și Ardeal, dinspre Balcani, Constantinopol, spre  mijlocul Europei și Spania. 

Am parcurs 840 de kilometri, am intrat în zeci de biserici și am îmbrăţișat la messa zeci de pelerini. Ne-am rugat pentru pace și dragoste, dar am străbătut și o istorie întreagă a poporului spaniol, obiceiuri, tradiţii, fieste, în 33 de zile. Experienţa a fost copleșitoare, de aceea am simţit nevoia să o repet. Despre drumul spre Santiago, am scris o carte, «Camino,  drumul spre Lumină» (Editura  Eikon, 2018), în baza jurnalului de călătorie, în care povestesc detaliat drumul presărat cu întâmplări și multe gânduri...”

Pelerinajul, sursă de empatie și de inspiraţie

Ca medic, Ecaterina Petrescu Botoncea spune că avut de câștigat, pentru că simţurile i-au devenit mai ascuţite, empatia pentru omul în suferinţă a cunoscut noi valenţe, noi forme de împărtășire, a simţit mai vie nevoia comunicării, a dobândit forţe noi și a cunoscut Revelaţia. „Ca medic scriitor, am primit inspiraţie, reușind să trimit la tipar câteva cărţi bune legate de condiţia medicului în împrejurări tensionate, pandemie, război, dar și legate de relaţia om-om, om-divinitate. «Anunnaki – povestiri sub pleoape», «Numele meu este Tu», «Cântec în cenușă – Imnuri orfice» sau «De dincolo de dimineţi». Cunosc medici care au făcut, aidoma mie, acest traseu. Nu i-am revăzut, dar am certitudinea că scala lor emoţională și intuiţia, atât de necesară profesiei, au avut de câștigat. Colegilor medici care își doresc să facă acest drum le spun că se poate, el este o probă a anduranţei și o detentă  spre noi forme de autocunoaștere, forţă, cunoaștere a fiinţei umane.”

Iuliana Lambru și drumul său magic

Pe 1 mai, anul trecut, Iuliana Lambru căuta o carte pe internet și tot vedea în oferte o carte intitulată „Camino. O călătorie a spiritului” scrisă de Shirley MacLaine. Știa despre acest pelerinaj din 2018, când o prietenă de-ale ei publicase povestea călătoriei sale într-un alt volum, citit pe nerăsuflate la acel moment. 

Dr. Lambru are 55 de ani, este medic de medicină generală și consilier de nutriţie, iar în ultimii doi ani s-a instruit în diverse terapii alternative. Nici acum n-a stat pe gânduri și a cumpărat cartea! Își planificase psihologic să  meargă și ea pe drumul Sfântului Iacob în vara lui 2023, dar ceva a făcut-o să ia decizia mai repede cu un an... Mai departe, o lăsăm să-și povestească experienţa chiar ea.

Camino francez se întinde pe 800 de kilometri

„Din acea zi, practic, am început pregătirea din toate punctele de vedere, dar mai ales pregătirea mintală a acestui drum. Mi-am luat credenţialul (pașaportul de pelerin, acesta putând fi achiziţionat din România de la Asociaţia prietenilor Camino de Santiago), am discutat despre bagaj și am fost atentă la toate sfaturile care mi s-au dat în legătură cu drumul. Am citit și urmărit filmuleţe pe YouTube cu cei care făcuseră drumul și am studiat aplicaţia de mobil unde aveam toate albergue-urile (hostelurile de pe drum din fiecare localitate) unde se putea înnopta.

În iunie 2022 mi-am luat biletul de avion la Bordeaux și am rezervat o noapte la un hotel de lângă aeroport, urmând ca a doua zi să iau trenul până la Saint Jean Pied de Port, locul de plecare pe Camino francez. Deși mai aveam cam o lună până la plecare, parcă nu mai aveam răbdare…Distanţa Saint Jean Pied de Port – Santiago de Compostela este de 790 de kilometri și, deși nu avem idee cât voi merge pe zi, am estimat că în 34-35 de zile voi parcurge întregul Camino.

 Drumul ăsta nu se planifică așa, ca orice concediu: el trebuie parcurs și doar atât trebuie să știi. Nu există niciun pericol pe drum, nu rămâi fără un acoperiș deasupra capului, se găsește sigur un loc în albergue; și dacă este full, tot ești găzduit. Și nici nu trebuie să-ţi faci rezervări, pentru că e posibil ca într-o zi să poţi merge 30 de kilometri, iar în altă zi să parcurgi doar 18–20 de kilometri. 

Pur și simplu, pleci la drum și tot ce vei avea nevoie vei întâlni pe drum: oameni care să te ajute, sfaturi de la pelerini, te împrietenești cu oameni de pretutindeni cu care petreci serile în hosteluri, cu care iei masa împreună, cu care dormi în același dormitor și cu care stai la povești. Se întâmplă să reîntâlnești aceiași pelerini de pe o zi pe alta și asta este minunat! Auzi povești despre vieţile lor, despre motivul pentru care fac acest pelerinaj. Unii sunt pentru a nu știu câta oară pe Camino. Dacă ar fi să spun de ce am plecat eu, nu aș putea să spun cu exactitate. Ce știu este că, înainte de a decide să plec, am visat că sunt pe Camino și am simţit că trebuie pur și simplu să plec! Acum știu că a trebuit să fac drumul pentru a mă pregăti emoţional pentru perioada provocatoare prin care trec acum, pentru a mă conecta cu sinele meu superior, pentru a mă întări fizic, psihic și emoţional și pentru multe conștientizări care aveau să vină după încheierea pelerinajului.”

Oricine poate face acest drum

„Nu aș putea spune că profesia de medic m-a ajutat cu ceva, dar cu siguranţă Camino mă ajută acum nu doar în ceea ce fac la cabinet, dar în tot ceea ce voi trăi de acum încolo. Tocmai din această cauză, am decis că voi mai merge pe alt Camino, și mă gândesc la Camino portughez, de coastă, un drum mult mai scurt, de vreo 260 de kilometri, dar extrem de frumos, pe care încă nu știu când îl voi face, dar va veni curând. Oricine poate face acest drum, fără pregătire prealabilă, dacă își dorește cu adevărat. Am întâlnit pe Camino tot felul de oameni, în diverse situaţii: persoane foarte avansate în vârstă, care făceau singure drumul, persoane în scaun cu rotile, care erau duse de alţi oameni, familii tinere cu copii micuţi, în cărucior, invalizi. Dacă mergi pe acest drum în scop turistic, poţi pleca însoţit, însă dacă mergi pentru a fi tu cu tine, cel mai bine este să mergi singur, să fii tu cu Sf. Iacob, care are grijă de pelerini, cu gândurile tale, pentru ca să te bucuri de tot miracolul oferit de Camino.

Știu că a trebuit să fac drumul pentru a mă pregăti emoţional pentru perioada provocatoare prin care trec acum, pentru a mă conecta cu sinele meu superior.

De foarte multe ori mă «teleportez» pe Camino și retrăiesc momentele de pe drum, mi-e dor să fiu acolo, în liniștea naturii, eu cu mine, să văd fiecare răsărit de soare, așa cum am văzut în cele 33 de zile, să mă conectez cu natura, să mă bucur de tot ce văd și să-mi dau seama că tot ce am nevoie port în spate în rucsacul de 
8 kilograme. După întoarcerea de pe Camino, am făcut diverse cursuri din sfera medicinei alternative: radiestezie inforenergetică și reiki, aromaterapie. Zilnic aloc timp pentru a medita și a-mi liniști gândurile, alerg de trei ori pe săptămână, citesc mult, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am, fac drumeţii cu un grup de oameni pasionaţi, scult muzică și mă bucur de fiecare zi!”

Ioan-Dan Gașpar:  „Pe Camino ești pelerin și atât”

Ioan-Dan Gașpar are 52 de ani și este medic stomatolog în Timișoara, unde lucrează în propriul lui cabinet. Spune că, din dorinţa de independenţă financiară, a sacrificat mult timp în tinereţe, iar acum visează să trăiască cu puţin, dar „intens, să am senzaţia că sunt de folos, să fiu înconjurat de oameni onești, să fiu de ajutor altora și nicidecum o povară pentru nimeni”. 

 Iubește natura și din tinereţe a făcut tot felul de sporturi, iar ca adult a participat la nenumărate competiţii de alergare, ciclism sau înot. Ba are și o participare la Ironman la activ la vârsta de 43 de ani (competiţie cu 3,8 km înot,  180 km ciclism și 42 km alergare). 

Încearcă din răsputeri să combată sedentarismul și apelează la tot felul de trucuri pentru a face cât mai multă mișcare, așa că nici nu e de mirare că a ajuns anul trecut și pe Camino de Santiago, varianta portugheză, pe care l-a  parcurs cu bicicleta.

 „Prima oară am mers pe Camino în 2022 și motivul a fost curiozitatea. Auzisem de frumuseţea  Portugaliei și a Spaniei și de costurile scăzute ale excursiei și am îmbinat plăcerea mea de a face excursii în natură cu «foamea» de a descoperi.”

Drumul de pe care te întorci mai senin

 A mers singur, cu bicicleta, de la Lisabona la Santiago de Compostela, iar drumul a fost mult mai răsplătitor decât se aștepta: „Am prins vreme bună, iar Portugalia mi s-a părut cea mai frumoasă ţară europeană”. Ca lecţie de viaţă în urma pelerinajului, spune că s-a întors cu senzaţia că poţi să faci lucruri extraordinare fără să ai nevoie de companie: „Când realizezi că poţi chiar și să te bucuri de unul singur, devii o persoană mult mai puternică”.

Anul acesta a decis să repete experienţa pelerinajului pe  Camino, pentru că „persoanele cu care m-am întâlnit pe drum, ceilalţi pelerini, sunt adevărata răsplată a pelerinajului. Veniţi din toate colţurile lumii, după ce socializezi cu ei, îţi dai seama că, oriunde ai merge, oamenii au aceleași bucurii și probleme. Astfel, ţi le accepţi mai ușor pe ale tale. Te întorci mai senin”.

Oamenii  de pe Camino  sunt mai umani, mai nedoritori de a epata, de a străluci, de a se împăuna gratuit.

 Nu crede că profesia de medic l-a ajutat sau l-a dezavantajat, pentru că pe Camino „ești pelerin și atât”. Dacă ar fi să recomande colegilor din breasla medicală această călătorie iniţiatică spre Santiago, ar face-o din tot sufletul: „E un alt concept de concediu. Merită! E un concediu din care vii un pic schimbat. Toţi cei care fac o dată acest drum revin din când în când. Am întâlnit un pelerin care vine de 25 de ani, anual, doar ca să întâlnească oameni. Oamenii de pe Camino sunt mai umani, mai nedoritori de a epata, de a străluci, de a se  împăuna gratuit”.

Medicul Ioan Gașpar ne spune și ce trebuie să conţină bagajul de pelerin: echipament cât mai puţin, pantofi cu un număr mai mare, lejeri, sandale, două perechi de ciorapi și două de lenjerie, două tricouri, o pelerină de ploaie,  trusă de igienă personală, trusă  medicală cu betadină, cremă de gălbenele și plasturi, pentru a-ţi trata flictenele care invariabil apar din cauza traseului de sute de  kilometri parcurși pe jos.