Newsflash
Reportaje

Creativitate și originalitate prin art-terapie

de Demostene ŞOFRON - ian. 26 2024
Creativitate și originalitate prin art-terapie

Din 2010, soţii Carolina și Adrian Udrea încearcă să facă mai ușoară viaţa pacienţilor cu cancer.

Acesta a fost anul când, la clinica pe care au deschis-o în 2003 și care oferea servicii de Medicina familiei și de Medicina muncii, au adăugat și îngrijiri medicale oncologice. Ulterior, și-au îndreptat atenţia și spre art-terapie, pe care o promovează prin programele oferite prin intermediul Asociaţiei Medisprof, înfiinţată  în anul 2011.

Arta este un mod comun de a comunica idei și trăiri. Este o istorie ce se pierde în negura timpului. În 2004, J.A. Plucker spunea: „Creativitatea este interacţiunea dintre aptitudini, proces și mediul înconjurător prin care un individ sau un grup produce un produs palpabil, nou și folositor, definit în context social”. Dar și într-un anumit context personal, în cazul unor patologii cu impact asupra sănătăţii și stării de bine.

Unul dintre pionierii terapiei prin artă este Margaret Naumburg, psiholog, care, pe la mijlocul anilor ’50, certifică faptul că arta, în toate manifestările ei, devine un discurs simbolic și obiectiv totodată. Pacienţii exprimă emoţii, trăiri, sentimente și experienţe umane afectate de diverse patologii.

La mijlocul secolului al XX-lea, terapia prin artă devine o profesie de sine stătătoare, termenul fiind folosit în Anglia și în Statele Unite de pictorul Adrian Hill și de Margaret Naumburg. Adrian Hill descoperă beneficiile prin desen și pictură, iar Margaret Naumburg – prin ideea de comunicare, fie ea și simbolică. Terapia prin artă implică utilizarea artelor vizuale, arta în sine devenind astfel un foarte bun mijloc de îmbunătăţire a calităţii vieţii și de reinserţie socială.

În sprijinul pacienţilor cu cancer

Asociaţia Medisprof a luat fiinţă în anul 2011, venind în sprijinul pacienţilor oncologici, în majoritate adulţi. Proiectele sale  urmăresc reinserţia socială și familială, dezvoltând încrederea în forţele proprii prin grupurile de suport psihologic. Zece sunt atelierele de creaţie ale Asociaţiei Medisprof. Unul dintre acestea folosește Pomul Vieţii/Renaștere, o creaţie a artistului Ionel Mihai, sculptură interactivă prin care pacienţii și cadrele medicale își transcriu, pe spatele plăcuţelor albe, gândurile. 

Alte ateliere vizează string art, pictură și desen; caligrafie; ţesut; modelaj în lut; scenografie; design industrial. Toate fac parte din generosul proiect „Drumul care vindecă”. Acesta este derulat împreună cu 10+Art Project și a debutat în anul 2018, cu un atelier de artă participativă organizat de arhitectele Iulia Udrea și Mara Oprea. Dezvoltarea pe verticală a fost rapidă, la proiect aderând specialiști diverși, de la psihologi și kinetoterapeuţi, la artiști vizuali. Tot prin intermediul 10+Art Project, saloanele și holurile Clinicii Medisprof au fost și sunt în continuare decorate cu lucrările semnate de pacienţi și artiști vizuali.

Activităţi diverse

În același timp însă, Asociaţia Medisprof a început derularea de programe și proiecte în direcţia formării și specializării cadrelor medicale, prin conferinţe naţionale și internaţionale (Best of ASCO sau Best of ASTRO), simpozioane, cursuri. Medicii au astfel posibilitatea să devină membri ESMO (European Society for Medical Oncology) și ESTRO (European Society for Radiotherapy and Oncology).

Proiectele asociaţiei sunt numeroase. Între ele menţionăm „Perspectivă și încredere în sine – sprijin pentru a face faţă noii realităţi”; proiectul „Puterea unui diagnostic precis – îmbunătăţirea supravieţuirii”, ce are ca scop reducerea morbidităţii, și, nu în ultimul rând, un proiect ce are în vedere cancerul de prostată. Acesta este derulat cu echipa de cercetare de la Dalhousie Arts Centre din Halifax. În prezent, asociaţia este implicată și într-un proiect realizat împreună cu Asociaţia Pacienţilor Voluntari. El vizează construirea unui complex terapeutic pentru pacienţii oncologici la Târșa (comuna Boșorod, judeţul Hunedoara).

În paralel, Asociaţia Medisprof a lansat și publicaţia Frunza, pentru informarea, educarea și comunicarea cu pacientul oncologic. Primul număr a apărut în anul 2018, iar în cuvântul de deschidere, dr. Adrian Udrea scria: „Frunza are semnificaţiile ei, pe care vă las pe fiecare dintre dv. să le găsiţi. Pentru mine, totul aici este despre comunicare (...). Pacientul informat este un mai bun partener de discuţie”. Redacţia a suferit modificări de-a lungul timpului, ajungând în prezent la o formulă stabilă.

Medicină pentru creșterea calităţii vieţii

Clinica Medisprof a fost înfiinţată în 2003 de dr. Carolina Udrea, cu scopul de a oferi servicii de Medicină de familie și Medicina muncii. În 2010 a fost adăugată și specialitatea Oncologie. „Mă săturasem să-l tot aud pe soţul meu vorbind acasă la telefon cu pacienţii, chinuindu-se să facă faţă sistemului de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Acolo consulta în camera de gardă și, la un moment dat, chiar pe coridor, pentru că nu avea un cabinet al lui. Era proaspăt întors din Franţa, avea multe lucruri noi de împărtășit, nu era cine să-l asculte și să-l sprijine, fiind marginalizat”, spune Carolina Udrea. Mărturisește că nu le-a fost greu să pornească și pe acest drum, pentru că știau ce vor să facă: „Medicină pentru oameni suferinzi, pentru creșterea calităţii vieţii lor, pentru reinserţia lor socială și familială, să le prelungim viaţa, să-i salvăm”. Tot ce au realizat de atunci și până în prezent s-a bazat pe această motivaţie. Principiul de la care au pornit a avut la bază pacientul oncologic, mai precis, oferirea unor servicii medicale de calitate, realizate de personal de calitate. Ulterior și-au extins aria de interes și spre art-terapie, dar la început nu le-a fost ușor să atragă pacienţii în astfel de proiecte, mărturisește medicul: „Trebuia să-i convingem oferindu-le o motivaţie în plus pe lângă statutul de pacient oncologic. Timpul a rezolvat și această problemă, pacienţii incluși în proiectele de terapie prin artă aducând, la rândul lor, alţi pacienţi. Aceștia iau parte nu numai la atelierele de art-terapie, ci și la drumeţiile organizate de noi”.

Dr. Carolina Udrea

Dr. Adrian Udrea

Împreună pentru combaterea cancerului

La clinica Medisprof, alături de medici, și foștii pacienţi se implică pentru a ajuta persoanele cu cancer să învingă această boală. Am discutat despre acest subiect, dar și despre altele, cu soţii Udrea.

Cum aţi pus bazele echipei medicale din clinică?

Dr. Adrian Udrea (A.U.): Un rol important l-au avut și îl au cursurile de formare și specializare a personalului medical. Sunt preluate de la Societatea Americană de Oncologie Medicală/ASCO și sunt extinse la toate departamentele pe care le avem. Cei care vin să se angajeze la noi beneficiază de formare profesională, dar și de deschidere spre o specializare în plus.

Rigorile de selecţie sunt similare cu cele de selecţie a voluntarilor?

Dr. Carolina Udrea (C.U.): Avem mai nou și pacienţi voluntari, foști sau actuali pacienţi ai Clinicii Medisprof. Sunt cei care stau printre pacienţi, pregătindu-i pentru procedurile care-i așteaptă.

A.U.: Există o specializare mai nouă, începută și dezvoltată în Occident, pe care o avem și noi, Navigator Medical. Aceste persoane fac legătura între medic și pacient, ușurând munca medicului și reducând din stresul pacientului. Nu știu dacă mai există în ţară exemple de pacienţi care să se ofere voluntari pe anumite perioade de timp.

Bariere legislative

Oferiţi prin voluntariat și servicii de kinetoterapie...

A.U.: Aici sunt deficienţele sistemului. La nivel de norme și de contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, există, pe hârtie, servicii de kinetoterapie. Dar ca să le contractezi gratuit pentru pacienţi, ești obligat să ai un reumatolog! În condiţiile în care kinetoterapia este materie în curriculumul facultăţilor medicale. Noi avem colaborări cu mai mulţi kinetoterapeuţi care oferă pacienţilor operaţi servicii de specialitate, dar nu le putem oferi gratuit din cauza amintitei bariere. Avem și partea de consiliere genetică, obligatorie în orice clinică oncologică. Avem specialiști, dar nici în cazul lor nu putem oferi servicii gratuite, tot din cauza unor bariere. Se cere, din start, un anumit tip de medic. Or, medici geneticieni practic nu există, pentru că ei s-au format în catedrele UMF. Nu au cum să lucreze în sistemul public sau privat, ci doar în învăţământ.

C.U.: Avem și o cosmeticiană care vine voluntar. Avem voluntari și în atelierele de terapie prin artă. Pe unii îi plătim pentru materialele pe care le aduc. Au fost și proiecte sociale derulate în 2022 și 2023, care au permis pacienţilor să ia parte la ele gratuit. Atelierele se desfășoară fizic, online sau hibrid. Le-am pornit și pentru pacienţi, dar și pentru a amenaja saloanele și holurile clinicii cu lucrările pacienţilor, pentru a le reda stima de sine, starea de confort fizic și mental. Artiștii vizuali voluntari au venit prin 10+Art Project. Pe unii îi știam deja, pe alţii am reușit să-i integrăm proiectelor noastre, alăturându-se nouă și pacienţilor.

A.U.: Camelia Moraru este șefa psihologilor de la noi. Activităţile artistice se desfășoară împreună cu activităţile grupurilor de suport. Acestea le oferă pacienţilor motivaţii noi, un scop în viaţă, evidenţiindu-se artistic în dimensiunea bolii pe care o au. Noţiunea de voluntariat în societatea românească nu este pe deplin înţeleasă, nu se prea cunoaște.

Metafore vizuale

Dr. Adrian Udrea, am văzut pe holurile clinicii multe fotografii realizate de dv. Pe când o expoziţie personală?

Nu m-am gândit la o expoziţie. E drept, am călătorit mult, am fotografiat mult și multe locuri, dar nu m-am gândit că ar putea fi lucruri de prezentat. Poate facem, cum ne-aţi sugerat și dv., un mixaj – fotografiile mele cu lucrările pacienţilor. Pe holul clinicii sunt fotografii realizate în Delta Dunării mai ales, și sunt așezate strategic. Frescele pe care le avem au ca surse de inspiraţie natura. Eu am mers cu fotografiile mele pe aceeași idee. Păsările care stau liniștite la malul apei au darul de a liniști, de a calma pacienţii, de a induce o stare de liniște. Pe alte coridoare sunt păsări care-și iau zborul, este ideea de reușită, de viaţă, de mers mai departe, de renaștere, de inserţie socio-familială.

Cum reușiţi să-i atrageţi pe pacienţi spre colaborarea cu publicaţia Frunza?

C.U.: Nu ne-a fost deloc ușor să-i determinăm să-și aștearnă gândurile pe hârtie. Au avut și încă au reţineri. Noi ne dorim să fie cât mai mulţi, să se implice afectiv și efectiv prin scris.

A.U.: Partea de revistă e preluată tot de la ceea ce am văzut în clinicile și spitalele de peste hotare. Sunt publicate texte care ajută pacienţii să-și înţeleagă boala, să o depășească de la o zi la alta, să-i înveţe pe cei din jur. Este un proces care solicită multă răbdare și înţelegere. În plus, publicaţia apropie medicul de pacient. În România sunt încă multe bariere sociale între medic și pacient. Bariere care în Occident au fost depășite de mult timp, în folosul tuturor celor implicaţi.

Ce ne puteţi spune despre parteneriatul cu Tășuleasa Social?

C.U.: Visele sunt gata să se împlinească. Am făcut pași importanţi în direcţia acestui parteneriat pe care-l derulăm de trei ani deja. Prin ieșirile și evenimentele derulate acolo, am reușit să convingem pacienţii că sunt oameni normali, că pot face drumeţii pe Via Transilvanica. Ajutaţi de cei de la Tășuleasa, dar și cu sponsorizări, am reușit să achiziţionăm trei hectare de teren în Munţii Orăștiei, aproape de Cetăţile dacice. Aici avem în derulare construcţia unei pensiuni, pe care o vom dona pacienţilor. Ei o vor întreţine, o vor gestiona și vor organiza activităţi similare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe