Vaccinarea
împotriva virusului papiloma uman (HPV) este, alături de vaccinarea împotriva
virusului hepatitic B, una din puţinele măsuri ce previn etiologic direct
apariţia cancerului. Mai exact, tipurile 16 şi 18 de HPV sunt responsabile
pentru aproximativ 70% din cancerele de col uterin şi pentru aproape jumătate
din totalul cazurilor de cancer vulvar, vaginal şi penian, în vreme ce HPV-16
este factor etiologic pentru 85% din cancerele anale, conform datelor publicate
de National Cancer Institute (SUA). Prevenţia acestora a devenit însă posibilă
odată cu aprobarea utilizării vaccinurilor anti-HPV. Dar ceea ce a stârnit
controversa în cercurile religios-conservatoare din toată lumea nu a fost
adăugarea pe lista imunizărilor a încă unui vaccin, ci faptul că acesta a fost
perceput ca un „permis pentru promiscuitate“. Pentru a fi eficient, vaccinul
trebuie administrat populaţiei-ţintă înainte de începerea vieţii sexuale, adică
în adolescenţa precoce, gest care a fost interpretat ca o încurajare la
începerea timpurie a vieţii sexuale.
Desigur,
în tabăra antivaccinare au sărit, cu arme şi bagaje, şi oponenţii imunizării în
general, care au găsit astfel o nouă scenă pe care să îşi predice fricile, sub
masca unor aparente studii ştiinţifice (demontate, rând pe rând, cu rigoarea
medicinii bazate pe dovezi). Ca să fie tabloul complet, nu au lipsit nici
conspiraţioniştii, cei care reclamă un complot al marilor companii farmaceutice
de subjugare a populaţiei planetei. Campaniile de vaccinare concepute „pe
genunchi“, fără o strategie inteligentă de comunicare, aşa cum s-a întâmplat în
România, nu au făcut decât să alimenteze toate aceste frici şi să ducă la
eşecul răsunător al unei iniţiative lăudabile de sănătate publică.
Chiar
dacă, la noi, mobilizarea religioasă a întârziat acceptarea vaccinului anti-HPV
cu cel puţin un deceniu (estimare optimistă) şi i-a transformat pe unii clerici
şi pe unii medici mai slab educaţi în antivaccinişti convinşi, teama că
vaccinarea anti-HPV va da „liber la sex“ nu a fost întemeiată pe date, pe
studii, pe dovezi. Iar acum, când, în sfârşit, dispunem de dovezi, ele nu fac
decât să-i contrazică pe alarmiştii care repudiază ştiinţa ascunşi sub semnul
crucii. Să ne înţelegem: nu contează în spatele cărei instituţii stau aceşti
falşi profeţi ai apocalipsei, ci goliciunea argumentaţiei lor, lipsa de adevăr
şi consecinţele dezastruoase asupra sănătăţii publice.
JAMA Internal Medicine a publicat
săptămâna aceasta un studiu (Jena AB et al. Incidence of sexually transmitted
infections after human papillomavirus vaccination among adolescent females)
realizat de un grup de la Harvard şi de la University of Southern California,
Los Angeles, care a cercetat impactul avut de vaccinarea anti-HPV asupra
ratelor de infecţii cu transmitere sexuală (ITS). Conform cercurilor
religios-conservatoare, vaccinarea antivirală ar crea tinerelor adolescente o
senzaţie de protecţie faţă de infecţiile cu transmitere sexuală, ceea ce ar
duce la „promovarea“ în rândul acestora a activităţii sexuale. Însă, dacă
raţionamentul ar fi corect, creşterea activităţii sexuale la aceste adolescente
ar trebui să se reflecte în creşterea incidenţei altor ITS, faţă de care
vaccinul anti-HPV nu oferă nicio protecţie: infecţia cu Chlamydia, gonoreea, herpesul, infecţia HIV/SIDA, sifilisul. Tocmai
aceste infecţii au fost cercetate în studiul american, timp de şase ani după
vaccinarea anti-HPV (2005–2010) într-un lot de adolescente americane cu vârste
de 12–18 ani. Un lot de 21.610 fete vaccinate a fost comparat cu un lot de
186.501 fete nevaccinate. Deşi în anul anterior vaccinării s-au înregistrat
diferenţe între cele două loturi (4,3/1.000 la fetele vaccinate ulterior vs.
2,8/1.000 în grupul de control), la un an de la vaccinare riscul de ITS a
crescut similar, în medie cu 50% (6,8/1.000 vs. 4,2/1.000), fără diferenţe
semnificative între loturi. Cu alte cuvinte, vaccinarea anti-HPV nu s-a asociat
cu o creştere a infecţiilor cu transmitere sexuală, în comparaţie cu fetele
nevaccinate. Mai mult, evoluţia similară s-a păstrat şi la detalierea pe
grupuri de vârstă mai bine delimitate (12–14 ani, respectiv 15–18 ani), dar şi
la fetele care au utilizat contraceptive orale, indiferent de statusul
vaccinal.
Puriştii
de pretutindeni pot deci să ia o pauză de la combaterea vaccinării anti-HPV,
deoarece acesta nu va promova promiscuitatea sexuală. Acţiunea lor va promova,
în schimb, menţinerea unor rate ridicate ale cancerului de col. Iar scurtarea
inutilă a vieţii femeilor nu va fi, peste ani, voia Domnului, ci a bigoţilor care
nu s-au informat suficient.