Din cele mai vechi timpuri, omul a fost fascinat de creierul uman, căruia a încercat să-i dezlege misterele. Ideea de a stimula sistemul nervos central și periferic cu ajutorul curentului electric sau al câmpului magnetic vine din negura timpurilor. Deși nu avem o dată precisă a introducerii acestor două fenomene naturale în domeniul terapeuticii medicale, probabil că oamenii le-au utilizat încă din timpuri preistorice.

Ideea de a folosi electricitatea în scopuri terapeutice vine și ea probabil din negura timpurilor. Știm astăzi că anumite specii de pești electrici, cum ar fi anghila electrică, din genul Electrophorus, sunt dotate în partea dorsală cu organe care produc șocuri electrice cu o tensiune importantă, între 50 milivolţi și 850 volţi. Sunt capabile astfel să omoare un animal de mari dimensiuni. Medicii și vracii din Roma Antică utilizau peștele torpilă, ce face parte din această categorie, pentru a trata durerile de cap (n.r.: în engleză, „torpedo”; reprezintă o specie de pisică de mare).

Se spune că prima persoană cunoscută în istorie care ar fi fost tratată cu ajutorul electricităţii ar fi fost Anthero, un sclav eliberat de împăratul roman Tiberius Claudius Nero (împărat al Romei în 14-37 d.Hr.). Acest sclav suferea de gută și avea dureri la nivelul piciorului. Într-o zi, când se plimba pe malul mării, el ar fi călcat din greșeală pe un pește torpilă. În urma electroșocului suferit, Anthero ar fi scăpat de durere.

Nu se știe cât este de adevărată această istorie. Dar ceea ce este sigur este că, secole de-a rândul și chiar până în zilele noastre, oamenii au utilizat, în afară de peștii electrici, și bănuitele proprietăţi terapeutice ale chihlimbarului pentru a combate hemoragiile, răcelile și greţurile. Această rășină ar fi fost utilizată și pentru inhalaţii în scopuri de purificare. Există și dovezi istorice ale utilizării inelelor magnetice pentru cei care sufereau de reumatism.

Anatomia durerii

Durerea este definită* de IASP (Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii) ca fiind o „experienţă senzorială și emoţională dezagreabilă legată de leziuni celulare reale sau potenţiale descrise în termeni ce evocă astfel de leziuni”. Durerea constituie deci un fenomen complex plurifactorial și multidimensional, având mai multe componente, senzorială (nocicepţia), dar și emoţională (suferinţa), cognitivă și comportamentală. 

Structurile cerebrale legate de percepţia durerii sunt multiple. Ele sunt localizate atât la nivel cortical, cât și subcortical, cele mai implicate fiind formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral, regiunea ponto-mezencefalică și talamusul. Amigdala și zone hipotalamice sunt foarte implicate în reacţiile emoţionale la stimuli dureroși. Cortexul cingular, insular și somato-senzitiv primesc informaţii nociceptive, iar aceste semnale vor fi supuse unor modulări descendente, ce pot fi atât facilitatorii, cât și inhibitorii.

Goodbye, drugs, hello stimulation

Știm deci astăzi că putem influenţa senzaţia dureroasă utilizând câmpurile electrice și magnetice, prin stimularea sau inhibarea unor structuri cerebrale și spinale, cu ajutorul tratamentelor neuro-modulatoare electrice și magnetice ale sistemului nervos central. 

„Goodbye, drugs, hello, stimulation” este titlul articolului profesorului Michael Trimble pe pagina web a Federaţiei Mondiale a Societăţilor Știinţifice de Psihiatrie Biologică (wfsbp.org). Acesta sugerează că tehnicile de stimulare corticală vor lua locul tratamentelor farmacologice în următorii ani.  Vom trece în revistă aceste tehnici, ce au intrat deja în ghidurile de tratament al durerii neuropate, în următoarele articole.

*https://www.iasp-pain.org/