Din
cuprinsul nr. 1038 al săptămânalului belgian LE GÉNÉRALISTE, am reţinut câteva teme interesante.
Creierul – eterna enigmă. Raportat la talia individului, creierul omului, în
comparaţie cu cel al rudelor apropiate din regnul animal, este totuşi mare. La
copilul în dezvoltare, organul monopolizează până la 60% din energia totală, cu
limitarea nevoilor celorlalte structuri. Teoria ţesuturilor cu cost crescut, apărută
acum cincisprezece ani, spunea: evoluţia creierului până la performanţele
actuale s-a însoţit, firesc, cu o reducere a funcţiei digestive. Se ajunge, mai
nou, la concluzia: dacă un creier mai mare cere mai multă energie, iar sistemul
digestiv nu urmează aceeaşi curbă de creştere, ultimul trebuie să fie mai
eficace. Caracter pe care hominizii l-au dobândit printr-o hrană mai variată,
câştigată graţie unei vieţi colective. Ei şi-au schimbat modul de viaţă şi
dezvoltarea. Fapt ce a permis o redistribuire diferită a energiei. Aceşti
hominizi, deveniţi sedentari şi apoi culegători, crescători şi cultivatori, îşi
reduc deplasările. Fac economie la capitolul sarcinilor cu ample deplasări
frecvente. Materia cenuşie mai abundentă se va arăta aptă să stăpânească situaţii
tot mai complexe, cu favorizarea economiei de mijloace. Începând de aici,
întreg sistemul se accelerează la nivel individual: cu cât creşte capacitatea
reflexivă, cu atât acela care dispune de ea se va dovedi şi mai apt să-i
exploateze capacităţile. Pe această cale, individul îşi poate făuri condiţii de
viaţă care îi permit evitarea cheltuielii inutile de energie, cu punerea
acesteia mai ales la dispoziţia unei dezvoltări cerebrale care îi conferă forţă
şi specificitate. Urmarea se cunoaşte: individul devine Homo sapiens. Suntem deci produsul unei evoluţii, cu apariţia unor
indivizi cu creier hipertrofiat… care concură, graţie adaptărilor permanente,
la alimentarea propriei hipertrofii. (…)