Pentru
a 120-a oară spune toamna frunzelor cum trebuie să cadă în curtea primei aşezări
spitaliceşti din ţara lui Brâncuşi, la Târgul Cărbuneşti din Gorj. Şi iată-ne
la manifestările organizate cu ocazia aniversării, la a treia ediţie a conferinţei
„Medicina – artă, ştiinţă şi conştiinţă“ (19–20 octombrie), în cadrul căreia au
fost prezentate lucrări şi referate cât pentru a ilustra zicerea aceea
materialistă cu iz marxist, cum că „ştiinţa fără conştiinţă este ruină
sufletului“. Medicina rămâne artă pură, credinţă în dumnezeirea-suflet, ştiinţă
sinonimă cu lumina minţii şi conştiinţă că prin tot ceea ce suntem datorăm vieţii
o nouă şansă.
Marea familie a Spitalului Tg. Cărbuneşti
(de curând devenită unitate de urgenţă) era, în preziua aniversării, „pe
baricade“. Grădina râde în soare prin toate rozele târzii şi pâlcurile de
crizanteme multicolore proaspăt înflorite, în cele nouă secţii cu dotări de
ultimă generaţie se acordă îngrijiri de specialitate pacienţilor, întreg
personalul este la datorie, domneşte o atmosferă de înţelegere şi colaborare,
la care fiecare contribuie. Nu stres, nu teamă de ochiul şefului, nu voce
ridicată (ba da, am auzit un ţipăt: salutul adresat luminii de un nou-născut de
la secţia pe care acesta şi-o adjudecase drept prag de lume). Şi, cum gorjenii
sunt păsări măiestre care ştiu şi de cânt şi de joc, ar fi trebuit să-i vedeţi
la festivitatea de primire a invitaţilor la conferinţa medicală, îmbinând
cântecul şi voia bună. Şi totuşi, dintr-o atât de mare prezenţă a slujitorilor
în halate albe, nu s-a clintit nimeni să acorde un minim ajutor unei Mării-Mărioare
care-şi plângea surâzând ghiduş un fel de dor din pricina căruia „de trei zile,
zăcea în boală/Şi nu-i zicea nimeni: scoală!…“.
Manifestarea,
o complexă îmbinare de elemente, defineşte permanenta preocupare a oamenilor de
aici de a demonstra că, în România de astăzi, medicii îşi pot afla rost şi
împlinire, cu condiţia să creadă mai întâi îi ei înşişi. Chiar acest lucru a
reieşit din comunicările (studii de caz) prezentate pe parcursul a două zile
dense şi bogate în informaţii de specialitate, rod al experienţei când medicina
se preschimbă, sub mâinile şi prin ştiinţa doctorului aplecat asupra bolnavului
suferind, în artă, în conştiinţă regeneratoare de crez.
Am
vizitat cu sfială toate secţiile de aici, cât să nu-i inoportunez pe cei care îşi
împlineau cu eficienţă rosturile. Peste tot domnea o ordine desăvârşită.
Undeva, pe latura de vest a curţii-grădină interioară, o minusculă bisericuţă,
semn că ştiinţa fără credinţă în lumină lasă mai greu loc de înflorire conştiinţei.
Oare, chiar din întâmplare, deschiderea simpozionului de aniversare a 120 de
ani de existenţă a spitalului să fi adus în faţa sfântului lăcaş înalte feţe de
slujitori ai rosturilor vieţii noastre sub soarele care ne ştie? Un singur
lucru lipseşte spitalului acesta ca să semene a bolniţă mânăstirească de altădată:
locul cu… verdeaţă. Doar un muzeu – minuscul şi acesta – aminteşte de
oamenii-medici care au slujit aici, de faptele lor, de flacăra vieţii niciodată
muritoare, în care omul doar se stinge la ceasul sorocit, nu înainte de a da
sens venirii sale.
Familia
medicală de la Târgu Cărbuneşti îşi cunoaşte perfect rostul, fiecare membru al
ei dând sens trecerii întru lăsare de semn vieţii prin sănătatea oamenilor la
minte, la trup şi la suflet. N-am consemnat niciun nume dintre aceia care
formează amintita familie? Cu cine să încep? Cu medicii rezidenţi pentru care
urmează să se asigure locuinţă chiar în nou construitele blocuri din faţa
spitalului? Cu cei de mai multă vreme tineri, care şi cunosc prea bine rostul şi
sensul? Cu managerul – argint viu – din ultimii opt ani, de când rostuieşte
activitatea de aici?