Recent s-a încheiat la Parma, un oraş italian recunoscut pentru cultura
şi gastronomia sa, o succesiune de evenimente foarte importante în
gastroenterologie. Primul, reuniunea de consens despre GastroPanel a
prilejuit întâlnirea specialiştilor din Italia, Germania, Slovenia, China şi
Finlanda, alături de care au participat, din România, semnatarul acestor
rânduri şi prof. dr. Simona Bataga de la UMF Târgu Mureş.
GastroPanel este
un kit comercial pentru determinarea unor markeri serologici ai inflamaţiei
gastrice. Astfel, dintr-un singur gest (recoltarea de sânge), se determină
patru markeri: IgG anti-Helicobacter pylori, pepsinogenul I,
pepsinogenul II şi G-17. IgG anti-H. pylori este capabil să exprime dacă
subiectul testat a avut sau nu infecţie cu bacteria respectivă. În funcţie de
titrul ridicat sau scăzut al acestor anticorpi, se poate evalua intensitatea
infecţiei şi răspunsul la tratamentul de eradicare. Pepsinogenul I şi
pepsinogenul II informează despre starea secreţiei de acid clorhidric din
stomac, respectiv inflamaţia mucoasei gastrice. În fine, segmentul de 17
aminoacizi ai gastrinei, G-17 sau aşa-zisa gastrină mică, arată dacă există
hiperaciditate în stomac sau dacă mucoasa antrală este atrofiată. Iată deci cumGastroPanel permite prezicerea stării de inflamaţie a pereţilor
gastrici, ambiţionând să devină biopsia serologică, neinvazivă a stomacului. De
asemenea, kitul permite selectarea persoanelor la risc pentru cancer gastric.
Consensul s-a încheiat cu o luare de poziţie a participanţilor la consens.
La o zi distanţă, Camera de comerţ din Parma a
găzduit un curs despre terapiile recente în gastroenterologie. Au
participat sute de medici italieni şi un grup de lectori de mare
valoare. S-au prezentat actualităţi despre terapia bolii de reflux
gastroesofagian, rolul microbiotei în tubul digestiv, noutăţi în tratamentul
bolilor intestinale inflamatorii etc.
Ultimele două zile au fost dedicate unui
simpozion valoros: Modificări extradigestive în BRGE (boala de reflux
gastroesofagian). Speakeri au fost personalităţi din Europa de Vest şi America
de Nord, cu experienţă în domeniile abordate. Au fost trecute în revistă toate
afectările extradigestive ale BRGE: de la binecunoscutele complicaţii
respiratorii, la afectarea bucală din boala de reflux. Nu au lipsit nici oreliştii,
cardiologii, alergologii şi pneumologii, dar nici specialişti în tulburările de
motilitate şi hiperaciditate gastrică. Simpozionul, ca şi celelalte manifestări
amintite, au fost organizate de profesorii Carmelo Scapignato şi Francesco Di
Mario.
Anul viitor, la Veneţia, în cadrul Healthy
Stomach Initiative (o iniţiativă globală a profesorilor Peter Malfertheiner
de la Magdeburg, Di Mario din Parma şi Hunt din Hamilton, Canada), se va
organiza un simpozion despre inflamaţia gastrică şi cancer.