Newsflash
Știri

Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului îşi menţine statutul de sit UNESCO

de L. Budin - sept. 22 2023
Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului îşi menţine statutul de sit UNESCO

Geoparcul Internațional Ţara Haţegului, renumit pentru fosilele de dinozauri pitici, îşi menţine recunoaşterea de sit UNESCO până la următoarea misiune de revalidare al acestui statut, în anul 2026.

Reprezentanţii Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului - administrat de Universitatea Bucureşti - au primit oficial diploma care atestă păstrarea statutului UNESCO cu ocazia celei de-a X-a Conferinţe a Geoparcurilor Internaţionale UNESCO de la Marrakesh, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

Această recunoaştere relevă efortul constant pe care Universitatea din Bucureşti, prin echipa de management, autorităţile şi toţi partenerii locali îl depun pentru ca Ţara Haţegului să fie un teritoriu de dezvoltare, de referinţă nu numai la nivel local şi naţional, ci şi internaţional. Suntem unul dintre geoparcurile cu experienţă în Reţeaua Geoparcurilor, ţinând cont de faptul că este primul teritoriu din România care a primit recunoaşterea de geoparc internaţional încă din anul 2005. Acest fapt ne obligă să ne autodepăşim în permanenţă şi să rămânem un reper important în ceea ce priveşte dezvoltarea comunităţilor locale, educaţia, voluntariatul şi promovarea geoştiinţelor”, a declarat Alexandru Andrăşanu, directorul Geoparcului.

Revalidarea geoparcurilor se derulează o dată la patru ani, aceasta fiind un proces complex. Misiunile de revalidare urmăresc în ce măsură geoparcurile respectă standardele UNESCO, dar şi progresul pe care îl fac pe parcursul a patru ani.

În cazul Ţării Haţegului, misiunea de revalidare a avut loc în primăvara anului trecut şi a fost realizată de doi evaluatori din Germania şi din Slovenia. Aceştia au întocmit un raport care a fost validat de Consiliul Geoparcurilor Internaţionale UNESCO, însă decizia finală a aparţinut Biroului Executiv al UNESCO, întrunit în sesiunea sa din primăvara acestui an.

Geoparcul Ţara Haţegului este primul teritoriu din România care a obţinut recunoaşterea internaţională UNESCO.


Notă autor:

Sursă foto: Facebook Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe