Conform datelor publicate de Centrul Naţional
de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional
de Sănătate Publică, în sezonul 2007–2008 au fost înregistrate 539 de cazuri de
îmbolnăviri cu virus gripal, iar în sezonul 2008–2009, 895 de cazuri. În timpul
pandemiei A/H1N1 din 2009 s-au înregistrat 7.008 cazuri de îmbolnăviri, iar în
sezonul următor, 2010–2011, au fost identificate 6.464 de cazuri. În ultimele
două sezoane, s-a constatat că cel mai frecvent afectată de gripă a fost grupa
de vârstă 5–14 ani. Formele clinice de gripă au variat de la forme uşoare şi
medii, până la forme severe şi chiar complicaţii cu infecţii bacteriene.
În sezonul 2010–2011, cel mai mare număr de
cazuri de gripă spitalizate au fost înregistrate la grupa de vârstă 30–64 de
ani (44% din totalul bolnavilor cu gripă internaţi). În timpul pandemiei din
2009, au fost înregistrate 122 de decese în cazul persoanelor la care s-a
confirmat îmbolnăvirea cu virusul gripal, iar în sezonul 2010–2011 – 38 de
decese, majoritatea survenind la persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 64
de ani şi care prezentau factori de risc asociaţi (obezitate, boli pulmonare
cronice, diabet zaharat, sarcină).
În sezonul 2010–2011, la nivelul întregii
populaţii a României s-a constatat o scădere considerabilă a numărului
persoanelor care s-au vaccinat antigripal (5,6% faţă de 30%, cât prevede Grupul
de lucru european pentru gripă), cele mai bune acoperiri vaccinale înregistrându-se
la personalul medical (63,9%) şi la persoanele vârstnice (19,1%, faţă de 75% cât
prevede OMS). Astfel, numărul persoanelor vaccinate antigripal înregistrate în
sezonul trecut, în ţara noastră, este cu mult sub recomandările OMS.