Pentru angajaţi din diverse domenii, hărţuirea la locul de muncă este o problemă. În acest sens, avem dispoziţii legale care reglementează aspectul prezentat. De interes pentru articolul din ediţia Viaţa Medicală de astăzi este Legea 167/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum și pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbaţi.

Potrivit textului de lege, persoana care hărţuiește un alt angajat ce se află mai jos ca acesta din punct de vedere ierarhic ori pe o poziţie de egalitate poate fi sancţionată, pentru faptele sale, disciplinar, contravenţional ori penal, în funcţie de caz. De precizat este și că o eventuală răspundere disciplinară impusă în sarcina unei persoane nu va înlătura și răspunderea penală ori pe cea contravenţională.

Cauze și efecte

În fapt, pentru a fi în prezenţa încălcării acestor dispoziţii, este necesar ca hărţuirea să se concretizeze în lezarea drepturilor ori a demnităţii angajatului, prin afectarea stării de sănătate (fizică ori psihică) ori chiar prin compromiterea viitorului profesional. Cum se poate manifesta un comportament care să atragă răspunderea pentru hărţuire? Potrivit legii, avem în vedere trei modalităţi: a) o conduită care este fie ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) gesturi sau alte acţiuni îndreptate împotriva angajatului. 

În plus, legislaţia stabilește că reprezintă „hărţuire morală” și orice altă acţiune care, prin caracterul său sistematic, degradează climatul de lucru. Chiar și epuizarea fizică ori stresul resimţit de angajaţi reprezintă chestiuni care intră sub incidenţa problematicii hărţuirii. Potrivit art. 5, „Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională,  promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă”.

În situaţia în care s-a constatat că a fost săvârșită o faptă de hărţuire morală la locul de muncă, instanţa de judecată sesizată are posibilitatea: să oblige angajatorul să ia măsurile necesare prin intermediul cărora să se stopeze actele de hărţuire; să oblige angajatorul să reintegreze angajatul; să oblige angajatorul să plătească despăgubiri care sunt egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit angajatul; să dispună ca angajatorul să plătească daune morale și compensatorii; să plătească ședinţele de consiliere psihologică de care are nevoie angajatul, pentru o perioadă rezonabilă ce a fost stabilită de către medicul de medicină a muncii; să oblige angajatorul să modifice evidenţele disciplinare ale angajatului.