Guşa endemică
Situaţia guşii endemice în România şi în lume a
fost prezentată de secţiile de tiroidă (H. Ursu) şi neuroendocrinologie
(M. Coculescu) ale Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti, institut care coordonează programul naţional de prevenţie, dar şi de centrele de endocrinologie din zonele cu guşă endemică (I. Totoianu, M. Stanciu – Sibiu; Adriana Toma – Argeş). S-a demonstrat efectul benefic al iodării sării şi apoi al iodării universale a sării (legiferată în 2003, în ţara noastră) în satele din zone tradiţionale cu endemie severă de guşă (Oieşti, Argeş) urmărite pe o perioada de 90 de ani (I. Totoianu şi colab.). Aşa cum a dispărut celebrul „cretin din Alpi“ al anilor 1920, s-a oprit apariţia în epoca modernă a „cretinului din Carpaţi“. Ţara noastră a intrat în grupul ţărilor europene cu endemie blândă – mild endemic iodine deficiency disorders (IDD) – cum sunt Germania, Franţa şi Italia. Speranţa dispariţiei IDD din România (şi ne referim la sindroame apărute prin deficit de iod, între care scăderea performanţelor intelectuale la persoanele cu guşă endemică) depinde direct de aplicarea cu perseverenţă a aportului de iod, într-o cantitate normală pentru dezvoltarea cerebrală, cu precădere la gravide şi la copiii mici. Atenuarea sau neglijarea administrării unui supliment de iod populaţiei din ţara noastră, produsă în anii 1960–1970 a avut imediat un efect negativ, cu apariţia de noi cazuri de guşă endemică (H. Ursu). La nivel internaţional, OMS, International Council for the Control of Iodine Deficiency Disorders (ICCIDD) şi UNICEF recomandă, în prezent, măsuri continue, perseverente (Zimmermann – Boston 2011), deoarece IDD are o cauză geo-climatică. În plus, se recomandă adoptarea, pe plan naţional, de măsuri pentru depistarea hipotiroidismului congenital (C. Badiu – Bucureşti).
Cancerul tiroidian
Raportul dintre aportul de iod şi cancerul
tiroidian a fost prezentat din două perspective: a măsurilor de
profilaxie necesare în cazul accidentelor de la reactoare nucleare (tip Cernobîl sau Fukushima) şi pe baza epidemiologiei biotipului de cancer tiroidian, care „se îmblânzeşte“, devine predominant papilar în zonele cu aport adecvat de iod. Măsurile recomandate de OMS şi de comisia de endocrinologie a Ministerului Sănătăţii, pentru situaţiile de excepţie în care se aşteaptă un nor cu iod radioactiv, au fost prezentate împreună cu mecanismele farmacokinetice ale protecţiei asigurate de iodura de potasiu (M. Coculescu, Raluca Trifănescu – Bucureşti). S-a subliniat că prevalenţa cancerului tiroidian este în creştere în toate ţările lumii, independent de fondul aportului de iod alimentar (H. Ursu – Bucureşti), dar histopatologia acestor cancere tiroidiene indică predominanţa formelor papilare de microcarcinoame, cu o biologie favorabilă, controlată de terapia modernă (Voichiţa Mogoş – Iaşi; Doina Piciu – Cluj-Napoca). Menţionăm că în zonele cu guşă endemică prin deficit sever de iod au predominat formele agresive, de carcinom tiroidian folicular.
Multidisciplinaritate
Participarea Societăţii de Psihiatrie
Biologică şi Psihofarmacologie (T. Udriştoiu, D. Marinescu, Craiova), a
Asociaţiei Române de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului (Iuliana
Dobrescu, vicepreşedinte RPNES), a Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (Pompilia Dehelean şi Cătălina Tudose, care a devenit vicepreşedinte RPNES), ca şi a unor neuroendocrinologi de prestigiu internaţional (J. Morris, de la Universitatea din Oxford) au adus date noi de medicină translaţională, cu implicaţii practice. Oxitocina şi vasopresina, cunoscuţii neurohormoni ai începutului endocrinologiei, împreună cu nonapeptidele înrudite, joacă un rol important în comportamentul social prin acţiunea pe zone cerebrale cu receptori specifici, inclusiv în nucleul accumbens. Să reamintim că Milcu, Pavel şi colaboratorii au identificat astfel de nonapeptide în glanda pineală. Analogi ai hormonilor indolici pineali (agomelatina) au intrat deja în terapia sindroamelor depresive, în ţara noastră (F. Tudose – Bucureşti), cu indicaţii în depresia oamenilor activi.
Terapiile hormonale cu GH – hormonul de creştere (uman, obţinut prin tehnica ADN recombinant) – au efect şi asupra performanţelor intelectuale ale copiilor (D. Brănişteanu – Iaşi) şi sunt studiaţi în raport cu calitatea vieţii adulţilor trataţi substitutiv (Ş. Radian – Bucureşti); noi preparate de GH cu efect depozit, care se administrează o dată pe săptămână, au fost validate prin studii clinice multicentrice, ale căror rezultate au fost publicate luna aceasta în J Clin Endocrinol Metab (SUA), studii la care endocrinologii români au avut o contribuţie recunoscută.
Ghidurile, în dezbatere
În domeniul practicii endocrinologice curente,
s-au dezbătut comparativ atitudinile terapeutice recomandate de
ghidurile de consens din SUA şi de cele din ţările Uniunii Europene – şi
din ţara noastră, recent elaborate de comisia de endocrinologie şi publicate de Ministerul Sănătăţii. Se remarcă unele diferenţe în abordarea bolilor de interes pentru sănătatea publică: osteoporoza (Cătălina Poiană, Carmen Georgescu), cancerul tiroidian diferenţiat (Voichiţa Mogoş, Doina Piciu), adenoamele hipofizare incidentale şi adenoamele adrenale incidentale (Adriana Ioachimescu, Monica Gheorghiu, Victor Ciubotaru), pubertatea precoce (Camelia Procopiuc, Cristina Dumitrescu), hiperparatiroidismul pacienţilor sub dializă renală cronică (G. Mircescu, B. Stănescu). Spre exemplu, în osteoporoză, în Europa se foloseşte şi stronţiu, administrat oral, zilnic; în Statele Unite, în formele severe se indică preparate eficiente dar scumpe, cum ar fi teriparatid (analog de parathormon) sau anticorpii monoclonali (denosumab). Pentru ca aceste terapii să fie accesibile şi pacienţilor din ţara noastră, s-a propus ca pentru aceste medicamente speciale să se înfiinţeze la CNAS comisii de experţi care să aprobe administrarea lor la bolnavii cu forme grave şi risc major de fracturi de fragilitate (apreciate inclusiv prin metoda FRAX, proaspăt introdusă în România, cu avizul Fundaţiei Internaţionale pentru Osteoporoză).
Reprezentanţii noştri în Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti (UEMS) au prezentat criteriile boardului de endocrinologie pentru validarea centrelor de formare a endocrinologilor din Europa şi pe cele stabilite pentru obţinerea certificatului de „endocrinolog european“ (Ioana Zosin, M. Coculescu).
Al 17-lea Simpozion Naţional RPNES a reprezentat un succes al cercetărilor interdisciplinare cu impact în dezvoltarea cunoaşterii medicale, dar şi în modernizarea practicii curente în endocrinologie.
