Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Primii cinci ani

Viața Medicală
Dr. Ruxandra MORARU miercuri, 28 martie 2012

Uneori trebuie să te distanţezi de un lucru pentru a-l aprecia la justa valoare. Despre cum se vede, după câţiva ani petrecuţi în Anglia, activitatea desfăşurată în România, dar şi despre cum transferul de cunoştinţe se poate face nu numai dinspre, ci şi către o ţară dezvoltată, aflăm în articolul-îndemn al dnei dr. Ruxandra Moraru, la rubrica Dentist în UK.

 

     După cele trei luni de preaviz cerute în contract, am părăsit clinica NHS. Era un sfârşit de decembrie şi lucrurile nu se arătau tocmai roze. La 1 octombrie 2008, la niciun an de dentistică NHS, semnasem contractul cu actuala mea universitate şi, în aceeaşi zi, fără un sfat avizat, am demisionat de la UMF „Carol Davila“. Aş fi putut extinde anul sabatic, fiind – conform legislaţiei în vigoare – într-un cadru academic acceptat, dar decizia de moment a fost să pun punct colaborării mele cu universitatea-mamă, după 14 ani. O decizie dureroasă, subită şi pe care am regretat-o uneori, dar care atunci mi s-a părut calea cea mai sănătoasă de a-mi vindeca frustrările şi vânătăile acumulate în ani lungi de luptă într-un sistem nu foarte transparent, nu foarte prietenos, dar – şi poate tocmai de aceea – foarte stimulativ. Ceea ce am regretat a fost mai ales ţara, locul în care am reuşit datorită unor oameni minunaţi, care m-au susţinut, cu toată inima şi cu toate riscurile, în a găsi soluţii pentru implementarea unor proiecte didactice şi de cercetare importante pentru mine şi pentru alţii, şi de pionierat.
     De fapt, timp de mulţi ani, în România nu făcusem altceva decât să pun umărul la un plan de dezvoltare pentru noi discipline: pre­venţia orodentară, stomatologia comunitară, mai apoi catedra de sănătate orală şi ştiinţe comportamentale. Pe lângă colectivele catedrelor derivate din Perfecţionarea II, am mai regretat şi încetarea colaborării mele în cadrul colegiului de profilaxie stomatologică, produsul unor eforturi intelectuale şi chiar fizice ale unor oameni serioşi şi dedicaţi disciplinei pe atunci conduse de profesorul Oltean. Vizionar şi cutezător, profesorul ne-a motivat şi îndrumat timp de mulţi ani să aducem pe lume nişte domenii care existaseră în vremurile glorioase şi timpurii ale stomatologiei româneşti, aşa cum literatura şi revistele timpului o arată, în vremea lui Dan Theodorescu şi, mai apoi, a profesorului Gall, şi să aliniem, în acelaşi timp, aceste ramuri noi curriculelor internaţionale. Mă uit cu uimire şi admiraţie, din Londra, la munca imensă şi susţinută, de multe ori neînţeleasă şi apreciată prea puţin, a acelor timpuri – 1995–2002 – şi nu încetez să dau sfaturi şi exemple colegilor mei englezi despre cum şi ce am făcut atunci.
     În 2008, nu ştiam cât de valoroasă a fost acumularea de inteligenţă şi experienţa din disciplinele legate de prevenţie şi sănătate orală, nu înţelegeam deplin, probabil, cât de actual era planul funcţionării şi curricula colegiului de asistente igieniste şi, desigur, nu mă gândeam că tocmai pentru că am crescut odată cu ele voi ajunge un fel de „oracol“ în noua mea universitate. Acum însă, după trei ani, înţeleg că ceea ce am făcut atunci alături de colegii mei a fost de fapt un act de deschidere intelectuală definitorie, un act de tatonare şi învăţare, care a produs o viziune integrată şi integratoare foarte apreciată în Anglia. Până şi micuţa disciplină de etică pe care am păstorit-o, prin generozitatea profesorului meu, mai bine de şase ani, a fost o mană cerească în termeni de experienţă de predare, găsire de surse şi resurse, deschidere, în general, către lumea cea mare. Acesta a fost un obiectiv la care s-a lucrat mult şi cu îndârjire, fiindcă, aşa cum spunea un bun prieten, dentist canadian de mare prestigiu, e greu, după cinci-şase ani de studiu stomatologic, în care îi constrângem pe studenţi să capete o viziune de 2/2 centimetri pătraţi, cam cât are o măsea, să îi faci să vadă deodată şi cu mijloace eminamente intelectuale vasta societate înconjurătoare.
     Începutul a fost plin de regret şi a durat, în cazul meu, un an şi jumătate. În fiecare zi mă întrebam ce caut aici, de ce a trebuit să fie aşa, de ce nu am ales să mă lupt mai mult şi să îmi continui proiectele şi cercetarea acasă, la Bucureşti. Ştiu că, în general, destinul meu a fost să deschid sau să contribui măcar la deschiderea uşilor, a ferestrelor, a căilor… Dar acum mi se părea prea de tot.
    Şi totuşi, comisia – doamna decan şi cei doi conferenţiari –, ca să nu mai vorbim de profesorul Croucher, îşi puseseră toată încrederea şi speranţele în mine. De ce? Discutam adeseori cu un alt bun prieten, profesor la universitatea din Kent, care, ajuns titular de catedră şi una din personalităţile marcante ale învăţământului teoretic britanic, acumulase, în aproape 20 de ani, o imensă experienţă. Îl întrebam mereu de ce m-au ales pe mine şi mai ales de ce celălalt post de lector fusese cumulat în norma mea. Şi răspunsul a fost just şi la obiect: „Ruxandra, trebuie să fi ajuns ei la nişte deadly corners, în care, cu instinctul specific unei naţiuni de integratori şi cuceritori, au intuit că un străin, anume tu, îi poţi ajuta“. Şi aşa, în timp, am înţeles cum se face transferul de know-how şi că acesta poate fi făcut şi în sensul invers, dinspre o societate în dezvoltare şi în tranziţie, către una stabilizată, sistematizată, dar prea cristalizată ca să mai poată fi în sine creativă.
     Aşa că am purces din nou la mutat munţii, de data asta cu tact şi diplomaţie, căci doar aici îşi au referinţele şi una, şi alta. Şi iată-mă pe un teren aproape virgin: outreach-ul. Acesta este, în definiţie, o clinică de practică a studenţilor şi chiar a cursanţilor postuniver­sitari, depinde de caz şi de specific. Caracteristică este distanţarea voită de universitate, scopul şi intenţia ultimativă fiind autonomizarea clinică a studenţilor din anii terminali – 4 şi 5, în cazul meu.
   La Bucureşti, clinica din Plevnei 44, cea din Eforie, precum şi policlinica studenţească din Grozăveşti, pe vremea când eram eu studentă, îndeplineau cu succes această sarcină, evident, într-o conjunctură oarecum diferită. Şi iată cum am priceput că tocmai faptul că învăţasem şi muncisem în strada Eforie, unde mi se permisese să creez şi să decid independent, a fost factorul X care m-a recomandat pentru acest job englezesc.
     Deschid acum pentru prima dată această cutie a Pandorei şi, cu toate riscurile de a părea exagerată sau disproporţionată în relatarea mea, pot spune: da, aveau un „colţ mortal“ şi anume cel al unui sistem deferit, pe care integrarea europeană îl relevă din ce în ce mai acut ca pe o necesitate şi pe care învăţământul tradiţional englezesc îl avea prea puţin în zestre.
    Sistemul de învăţământ stomatologic britanic se bazează pe colaborarea dintre corpul profesional fundamental şi girant al profesiei – General Dental Council (GDC) – şi universitate. Această relaţie este produsul procesului de acreditare a universităţii şi are la bază cererea şi oferta. Adică GDC stabileşte un număr de competenţe fundamentale, cuprinzând atitudini, cunoştinţe şi comportamente, pe care absolventul de învăţământ universitar dentar trebuie să le aibă şi să le dovedească la finalul studiilor. Acest grup de competenţe şi cerinţe face obiectul unui document publicat şi cu care se lucrează nemijlocit la stabilirea programelor universitare. Poartă denumirea: „First Five Years“ (primii cinci ani) şi este „biblia“ absolută a universităţii. Unele din domeniile de competenţă sunt cerute la toate trei nivelurile – atitudini, cunoştinţe, comportamente –, altele numai la un nivel, separate în funcţie de caracterul practic sau teoretic al domeniului căruia i se adresează. În mare, există în jur de 150 de puncte, care cuprind dentistica de bază. Spun dentistica şi nu stomatologia, pentru că în Marea Britanie se face o demarcare superbă a domeniilor şi este foarte bine înţeles că stomatologia este un domeniu mult mai vast, o disciplină/specialitate desprinsă din medicina generală, cu aplecare spre segmentul oro-facial. Dentistica, aşa cum este ea înţeleasă în UK, este un domeniu mai cu seamă tehnic, de competenţă în tratarea unui grup de boli şi afecţiuni ale aparatului dento-maxilar, rareori făcându-se la acest nivel referire – şi atunci cu suficientă preţiozitate – la sistemul stomatognat. Cunoaşterea aprofundată şi detaliată este rezervată specialităţilor, dar la aceasta voi reveni cu o altă ocazie.
     La momentul actual lucrez la reformarea integrală a programei analitice a facultăţii, în cadrul grupului de profesionalism, lucru în echipă şi responsabilitate socială, fapt care mă repune în contact cu întreaga experienţă de predare şi cercetare de la Bucureşti, etica, stomatologia comunitară, colaborarea cu asistentele igieniste şi terapiste şi, desigur, programele comunitare şi de sănătate orală, pe care, împreună cu colegii mei, le-am proiectat şi implementat în diferite comunităţi (şcoli, grădiniţe şi aziluri de bătrâni sau instituţii pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi – expertiza mea doctorală –, terminând cu ultimul studiu, pe care l-am făcut în cadrul penitenciarului Jilava, în 2007).
     Fără falsă modestie şi cât se poate de sincer, mesajul meu este acela de salut şi încurajare a spiritului inovativ şi mai ales a creativităţii româneşti, care, cu precădere în situaţia de criză pe care o traversăm cu toţii, pe mapamond, poate aduce un impuls sănătos de dezvoltare societăţii româneşti. Aşa cum spunea o doamnă pe care am întâlnit-o de curând într-o şedinţă cu organizaţiile care dezvoltă şi susţin financiar programele de cercetare din Anglia, prin aportul nostru de inteligenţă şi inovaţie putem ajuta ţara să iasă din impas. Măcar atât şi e de ajuns.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.